Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, Smerenia și dragostea, însemnele trăirii ortodoxe
11:07, joi, 7 mai, 2026 | Cuvinte-cheie: sofian de la antim

Îngrijire ediție: Protosinghel Teofan Popescu
Editura: BASILICA
Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, Smerenia și dragostea, însemnele trăirii ortodoxe
Culegere de povățuiri duhovnicești, contemporană nouă – așadar, o dovadă că gândirea și trăirea creștină sunt nu numai cu putință, ci vii și lucrătoare în această epocă pe care Cuviosul Paisie, starețul Mănăstirii Neamț, o numea, încă de acum trei veacuri, „vremile cumplite de acum” –, cartea de față este, deopotrivă, un document al vieții religioase românești de la cumpăna dintre al doilea mileniu și cel de-al treilea.
Cartea de față, ajunsă acum la o ediție îmbunătățită, este rodul unei ascultări încredințate de Părintele Sofian unui ucenic al sfinției sale, fost președinte al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din București, în anii 1990, care a devenit între timp ieromonah.
Aceste cuvinte sunt adresate nu numai tinerilor din mănăstiri sau din lume, ci oricui își începe urcușul duhovnicesc, pentru că, în acest domeniu, cei mai mulți suntem abia la începutul drumului, indiferent de vârstă.
Citind frumoasele învățături adunate între coperțile acestei tipărituri de suflet, să rămânem recunoscători Părintelui Stareț pentru povețele sale, cunoscând că mulțumirea noastră i-o putem arăta mai ales prin împlinirea celor pe care cu înțelepciune și cu dragoste ni le-a spus.
Prof. Acad. Virgil CÂNDEA

La Mănăstirea Antim din Capitală a fost amenajată o chilie memorială în cinstea Sfântului Cuvios Sofian Boghiu. Aceasta este deschisă...
Evenimentele legate de proclamarea canonizării noilor sfinți români mărturisitori din secolul al XX‑lea au pricinuit multă bucurie în rândul clerului,...
Astăzi vom publica un interviu inedit cu părintele Sofian Boghiu, care între timp a fost canonizat și a fost trecut...
La pangarul cu cărți al magazinului bisericesc din curtea Mitropoliei (str. București, 119) este disponibil volumul „Predici și Cuvântări” al...
„Duhovnicul blândeții”, Sfântul Cuvios Sofian Boghiu de la Antim, originar din Cuconeștii Vechi – film documentar realizat de Trinitas TV....
Părintele Gheorghe Holbea, despre duhovnicul din studenție, Sfântul Cuvios Sofian de la Antim Un chip de o lumină extraordinară, un...
Sfântul Sofian (născut Serghie Boghiu) a văzut lumina zilei la 7 octombrie 1912, în satul Cuconeștii Vechi, județul Bălți, o...
