Mitropolitul Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană
9:27, vineri, 26 iunie, 2026 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir

Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se roagă ție. Tu, cu Acoperământul tău cel dumnezeiesc, pe cei drepți îi veselești, pe păcătoși îi aperi, pe cei din primejdii îi izbăvești și te rogi pentru toți credincioșii care cântă: Aliluia! Condacul 9
În dimineața zilei de vineri, 26 iunie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
În rugăciune, alături de Arhipăstor au fost prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei, prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, clericii Catedralei Mitropolitane, un sobor de preoți și diaconi din municipiul Chișinău și creștinii veniți la rugăciune.
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ se săvârşeşte în fiecare zi de vineri, la ora 7.00.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/













MESAJ PASTORAL al Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove către cler și credincioșii Bisericii Ortodoxe din Moldova ...
„Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33) Înaltpreasfințitul...
Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a...
Iubiți elevi și studenți, La începutul acestei perioade importante din viața voastră, când vă pregătiți să susțineți examenele de absolvire,...
Vineri, 29 mai 2026, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a vizitat Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din...
Marți, 26 mai 2026, în ziua sărbătoririi Sfântului Cuviosului Macarie de la Saharna, Mănăstirea „Sfânta Treime” a găzduit Dumnezeiasca Liturghie...
În dimineața zilei de luni, 25 mai, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit, la Palatul Mitropolitan din Chișinău, elevii clasei I...
