Sobor de arhierei la hramul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” din Nicoreni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sobor de arhierei la hramul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” din Nicoreni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh și pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2 august 2026, vicarul Mitropoliei, Preasfințitului Filaret, Episcop de Căpriana, a coliturghisit Înaltpreasfințitului Ioan, Chiriarhul Eparhiei de Soroca și Drochia și Episcopului Nicolae de Ceadîr-Lungala, vicarul Eparhiei de Cahul și Comrat, la hramul ansamblului monastic Nicoreni, raionul Drochia.

 

La slujba praznicală au participat: arhimandritul Vlasie (Ușurelu), starețul mănăstirii Nicoreni, arhimandritul Petru (Vuluță), protopopul bisericilor din raionul Drochia, obștea monahală, preoți, diaconi și pelerini din țară și de peste hotarele Republicii Moldova.

În timpul vohodului mic, cu prilejul a 30 de ani de ascultare în obștea monahală de la Nicoreni, arhimandritul Vlasie a fost decorat cu medalia eparhială „Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini””, iar clericii mănăstirii, ieromonahii Nectarie (Mîță) și Spiridon (Strugaru) au primit dreptul de a purta paliță.

Serviciul liturgic a fost înfrumusețat de hirotonia ipodiaconului Alexei Burlacu în treapta de diacon.

În cuvântul adresat la final, Episcopul Filaret a transmis mesajul părintesc de felicitare al Mitropolitului Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, părintelui stareț, obștii monahale și închinătorilor acestei Sfinte Mănăstiri.

După oficierea Sfintei Liturghii, Episcopul Nicolae a săvârșit o litie de pomenire la mormântul arhimandritului Rafail (Bodiu), întemeietorul și primul stareț al mănăstirii Nicoreni.

cu referire la: https://eparhiasoroca.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com