A avut loc susținerea tezelor de licență la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova
17:49, luni, 29 iunie, 2026 | Cuvinte-cheie: Academia de Teologie Ortodoxă, Arhiepiscopul Ioan de Soroca și Drochia, nectarie gherman

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, luni, 29 iunie 2026, Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, a prezidat comisia pentru susținerea tezelor de licență la instituția de învățământ teologic superior Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova.
Membri ai comisiei au fost: PC Arhimandrit Nectarie (Gherman), prorector pentru activitate didactică a Academiei, protoiereul Alexandru Comendant, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă și protoiereul Dr. Victor Mihalaș, profesor în cadrul instituției universitare.
Candidații care au susținut lucrările de licență au dat dovadă de pregătire exigentă, manifestându-și dorința de a transpune cunoștințele acumulate pe parcursul anilor în slujirea pastorală-liturgică, misionară, educațional-culturală și cea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În mesajul de felicitare transmis, ierarhul a exprimat recunoștință părintelui prorector Nectarie și cadrelor profesorale pentru munca didactică desfășurată pe parcursul anilor, iar absolvenților, promoția 2026, care au obținut titlul de licențiat în teologie, le-a urat să se încadreze plenar și jertfelnic în misiunea Bisericii, mărturisind cu stoicism „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Sursa: https://teologie.md/
















Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, comunitatea Academiei de Teologie și...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, miercuri, 1 octombrie, Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova a...
ADMITEREA LA SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ÎNVĂȚĂMÂNT LICEAL CU PROFIL TEOLOGIC Seminarul Teologic Ortodox este o instituție de învățământ...
Absolvenții Academiei de Teologie Ortodoxă și a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Gavriil” din mun. Chișinău au depus luni, 9...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, joi,...
Miercuri, 12 februarie 2025, în ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare,, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur,...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Rectorul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova și purtarea de grijă a PC Arhimandrit Nectarie...
