Avva Psoe Egipteanul – „Nu pe munte trebuie să-L căutați pe Hristos, ci în aproapele vostru”

Sfântul Cuvios Psoe Egipteanul a trăit în secolul al IV-lea. Mamei sale, creștină fiind, i s-a arătat în vis un înger și i-a poruncit să-l încredințeze pe Psoe slujirii Domnului.

Băiatul a hotărât încă din copilărie să se închine lui Dumnezeu și a crescut sub îndrumarea Sfântului Pahomie cel Mare. Ajungând la maturitate, Sfântul Psoi s-a retras pentru nevoință în pustia Sketică. Pentru o vreme a fost ucenic al Cuviosului Ioan Egipteanul, apoi s-a mutat în pustia Nitriană, unde a viețuit la aproximativ 15 km de Cuviosul Avva Macarie cel Mare. Sfântul Psoe a înaintat cu multă râvnă pe calea vieții duhovnicești, iar în jurul lui au început să se adune ucenici, formându-se în timp obștea de la Al-Sirian (Mănăstirea Sirienilor). Cuviosul Psoe s-a mutat apoi într-un alt loc pustnicesc, unde, de asemenea, s-a întemeiat o mănăstire.

Sfântul Psoe spăla cu mâinile sale picioarele tuturor străinilor și pelerinilor care veneau la mănăstire și, de mai multe ori, L-a văzut cu ochii trupești pe Însuși Hristos. Pentru o întâmplare petrecută în viața sa, a fost numit și „Purtătorul de Hristos”.

Ucenicii bătrânului au dorit și ei să-L întâlnească pe Hristos, iar Sfântul Psoe a pornit împreună cu ei spre un munte. Pe drum, un bătrân olog i-a rugat să-l ia cu ei, însă ucenicii l-au trecut cu vederea. Avva Psoe, care venea în urma lor, l-a luat pe bătrân pe umerii săi și a pornit spre vârful muntelui. După un timp, a obosit, dar atunci a văzut pe picioarele ologului urmele rănilor de la cuie. Sfântul Psoe și-a amintit că, odinioară, spălase aceleași picioare rănite unui călător care, chiar sub ochii lui, dispăruse.

Îndată, în chip minunat, și bătrânul a dispărut. Psoe a ajuns pe vârful muntelui, unde se aflau deja ucenicii. La întrebarea lor despre Hristos, le-a răspuns:

„Nu pe munte trebuie să-L căutați, ci în aproapele vostru.”

Moaștele nestricăcioase ale Cuviosului Psoe se află în Mănăstirea Al-Sirian.

Este deosebit de ziditoare întâmplarea din viața Cuviosului Psoe despre locul în care trebuie să-L căutăm pe Hristos. Uneori pornim spre ținuturi îndepărtate în căutarea lui Dumnezeu și trecem pe lângă El, deși Se află chiar lângă noi.

Domnul ni Se descoperă văzut și nevăzut de-a lungul întregii noastre vieți. În chip văzut – de fiecare dată în Taina Sfintei Euharistii, când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului.

În chip nevăzut, El este prezent de fiecare dată când săvârșim Dumnezeiasca Liturghie, însă noi, fiind atât de împietriți la inimă, nu-L vedem și nu-L simțim pe Domnul. Nu-L vedem nici în aproapele care vine la noi și ne cere ajutorul. Însuși Hristos spune: „Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (cf. Matei 25, 40).

Acolo unde este pace și bunătate, acolo este, în chip nevăzut, și lumina lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu. Tot ceea ce este viu și adevărat se sprijină pe lumina iubirii dumnezeiești. Iar dacă harul lui Dumnezeu ar părăsi lumea, aceasta ar pieri îndată.

A vedea lumina dintr-un om înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu, a te atinge de iubirea Lui.

Așadar, să facem binele fără motiv și fără să așteptăm vreun prilej anume și, după cuvântul lui Hristos, să-L vedem pe El în fiecare dintre cei care ne stau alături!

Sfinte Cuvioase Părinte Psoe, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!