În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi
15:15, duminică, 20 septembrie, 2026 | Cuvinte-cheie: manastirea curchi

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Evanghelia rânduită spre lectură în această Duminică ne descoperă taina Crucii și a mântuirii, arătându-ne măsura iubirii lui Dumnezeu pentru lume: „Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci să se mântuiască prin El lumea” (Ioan 3, 16-17).
Crucea, care în ochii lumii pare a fi semnul suferinței și al morții, devine prin jertfa lui Hristos calea către viață și bucuria Învierii. Sfântul Siluan Athonitul spune: „Dumnezeu, prin dragostea Sa, ne-a dat pe cruce un alt rai, mai bun decât cel pe care l-a pierdut Adam, un rai în ceruri, unde este lumina Sfintei Treimi. Ce vom da Domnului pentru dragostea Sa?”
Suferința Crucii nu se încheie în moarte, ci deschide calea către viață. De aceea, Crucea lui Hristos devine pentru creștin nu doar un semn al pătimirii, ci și nădejdea învierii și a vieții veșnice. Apostolul Pavel mărturisește: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8, 18).
În fața unei asemenea iubiri, suntem chemați la recunoștință și la răspuns prin propria noastră viață. Sfântul Ioan Gură de Aur ne amintește cât de mare este dragostea lui Hristos: dacă un om și-ar pune viața pentru noi, l-am socoti între cei mai apropiați prieteni și nici atunci nu am considera răsplata îndeajuns. Hristos însă „Și-a pus sufletul pentru noi și cinstitul Său sânge l-a vărsat pentru noi”, iar noi suntem chemați să nu trecem cu vederea această jertfă, ci să răspundem iubirii Sale prin credință, recunoștință și faptă bună.
Sursa: https://manastireacurchi.md/



























În Duminica a XIV-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a...
În Duminica a XIII-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a...
În Duminica a XII-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar Mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie...
În Duminica a VIII-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, în...
În Duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove, înconjurat...
„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33) În...
În Duminica a II-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, înconjurat...
