Zece ani de la canonizarea Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca – mărturia unei vieți câștigate în Dumnezeu

Anul acesta se împlinesc zece ani de la un eveniment istoric pentru viața duhovnicească a Bisericii Ortodoxe din Moldova: canonizarea Sfintei Fericitei Agafia (Maranciuc) de la Mănăstirea Cușelăuca.

La 24 septembrie 2016, în curtea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Cușelăuca, în prezența Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, a unui sobor de ierarhi, a numeroși clerici, monahi și a unei mulțimi de credincioși veniți din diferite părți ale țării, a fost săvârșită solemn slujba de canonizare a Fericitei Agafia. Evenimentul a reprezentat recunoașterea oficială de către Biserică a unei cinstiri care exista de multă vreme în evlavia credincioșilor.

Viața Sfintei Fericitei Agafia este una dintre acele mărturii în care sfințenia nu se manifestă prin fapte spectaculoase înaintea oamenilor, ci prin răbdare, rugăciune, ascultare și suferință primită cu credință.

Potrivit tradiției păstrate la Mănăstirea Cușelăuca, Agafia Maranciuc s-a născut în anul 1819, în satul Păsățel, în Moldova dintre Nistru și Bug, într-o familie de creștini evlavioși. Părinții săi, Ioan și Eudochia, aveau o deosebită dragoste pentru locurile sfinte și pentru pelerinajele la Lavra Peșterilor din Kiev. Încă din copilărie, Agafia manifesta o puternică dorință de a merge la locurile sfinte.

Chemarea spre viața duhovnicească s-a conturat treptat, iar mai târziu Agafia și-a legat viața de Mănăstirea Cușelăuca, unde avea să rămână până la sfârșitul vieții.

Aici începe, de fapt, una dintre cele mai impresionante pagini ale nevoinței sale: o viață trăită în suferință, dar fără revoltă; în neputință trupească, dar în putere duhovnicească.

Patul durerii – loc al rugăciunii

Mărturiile despre Cuvioasa Agafia subliniază faptul că, timp de mulți ani, ea a fost țintuită la pat de boală. În loc ca suferința să o îndepărteze de Dumnezeu, aceasta a devenit pentru ea un drum al răbdării și al rugăciunii.

La patul ei veneau oameni aflați în necazuri, bolnavi și sărmani, căutând un cuvânt de mângâiere și rugăciunea ei. Pentru cei care o cercetau, Agafia devenise un om în a cărui răbdare se putea vedea lucrarea credinței.

Sfânta Agafia nu a avut nevoie de puterea trupului pentru a sluji. A slujit prin rugăciune. Nu a putut merge în întâmpinarea celor aflați în nevoie, dar aceștia veneau la ea. Nu a avut o viață lipsită de durere, ci a transformat durerea într-o jertfă înaintea lui Dumnezeu.

Una dintre cele mai importante învățături transmise prin memoria Cuvioasei Agafia este legată de felul în care trebuie primit necazul.

În ultimele luni ale vieții, ea îi îndemna pe cei care o cercetau să-și poarte crucea cu liniște și pocăință.

Acest cuvânt are o actualitate deosebită. Creștinismul nu promite omului o existență fără suferință. Hristos Însuși vorbește despre cruce ca despre o realitate a urmării Sale: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).

Viața Sfintei Agafia devine, astfel, o icoană vie a acestui cuvânt evanghelic. Crucea ei nu a fost una a faptelor exterioare mărețe, ci a răbdării de fiecare zi.

De la evlavia poporului la recunoașterea Bisericii

Canonizarea Sfintei Fericite Agafia a fost precedată de o cercetare îndelungată a vieții și a mărturiilor referitoare la nevoința ei.

În anul 2016, Comisia Sinodală pentru Canonizarea Sfinților a analizat documentația referitoare la Agafia. La 12 aprilie 2016, în cadrul celei de-a 101-a ședințe a Comisiei Sinodale a Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Canonizarea Sfinților, au fost acceptate spre canonizare atât Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, cât și ascultătoarea Agafia de la Cușelăuca.

Ulterior, în ședința din 15 iulie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât înscrierea Fericitei Agafia (Maranciuc) în ceata sfinților cu cinstire locală în Biserica și țara noastră. Tomosul de canonizare a stabilit și ziua ei de pomenire: 9/22 iunie, ziua trecerii sale la cele veșnice. Moaștele sale au fost recunoscute ca sfinte moaște, urmând să primească cinstea cuvenită.

24 septembrie 2016 – ziua înscrierii în calendarul ortodox

Ziua de 24 septembrie 2016 rămâne înscrisă în istoria Mănăstirii Cușelăuca și a Bisericii Ortodoxe din Moldova.

În acea zi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Mitropolitul Vladimir împreună cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, iar în cadrul slujbei au fost citite Tomosul de canonizare și viața Sfintei Fericite Agafia. A fost, totodată, ultima pomenire a ei în rânduiala celor adormiți, înainte de proclamarea oficială a cinstirii sale ca sfântă.

În aceeași zi au fost expuse spe închinare credincioșilor racla cu sfintele moaște și icoana Sfintei Agafia.

Mănăstirea Cușelăuca – loc de rugăciune și pelerinaj

De-a lungul celor zece ani care au trecut de la canonizare, Mănăstirea Cușelăuca a devenit și mai puternic legată în conștiința credincioșilor de chipul Sfintei Agafia.

Moaștele sale se află în mănăstire, într-o raclă, iar credincioșii vin să se roage, să ceară mijlocirea sfintei și să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru darurile primite.

În tradiția ortodoxă, cinstirea sfinților este, înainte de toate, îndreptată către Dumnezeu, „Cel minunat întru sfinții Săi”. Sfântul nu Îl înlocuiește pe Dumnezeu, ci devine pentru Biserică un martor al lucrării harului lui Dumnezeu în om.

De aceea, întâlnirea cu Sfânta Agafia este, în primul rând, o invitație la rugăciune, pocăință și întărire în credință.

O lecție pentru omul contemporan

Poate că una dintre cele mai importante lecții ale Sfintei Agafia pentru omul contemporan este tocmai aceasta: nu trebuie să avem o viață lipsită de încercări pentru a avea o viață binecuvântată.

Agafia nu a fost ferită de boală. Nu a fost ferită de durere. Nu a avut o existență ușoară.

Dar a avut credință. Iar credința a făcut din patul ei un loc al rugăciunii, din suferință – prilej de răbdare, iar din viața ascunsă – o mărturie pentru generații întregi.

Într-o societate în care oamenii caută deseori răspunsuri rapide, viața ei vorbește despre răbdare. Într-o lume preocupată de imagine, ea vorbește despre smerenie. Într-o cultură a confortului, ea vorbește despre cruce. Iar într-o epocă în care mulți se tem de singurătate și de suferință, ea mărturisește că omul nu este niciodată singur atunci când își încredințează viața lui Dumnezeu.

Un chip de sfânt pentru Moldova

Canonizarea Sfintei Fericite Agafia de la Cușelăuca este, în același timp, o redescoperire a unei comori duhovnicești a pământului nostru.

Prin ea, Biserica amintește că sfințenia nu este o realitate îndepărtată, aparținând exclusiv primelor veacuri creștine sau unor ținuturi îndepărtate.

Și pământul Moldovei a rodit oameni ai rugăciunii.

Și mănăstirile noastre au fost locuri de nevoință.

Și femei simple, ascunse de ochii lumii, au putut deveni vase ale harului lui Dumnezeu.

La zece ani de la canonizarea sa, Sfânta Fericită Agafia rămâne pentru Biserica Ortodoxă din Moldova un chip al răbdării, smereniei, rugăciunii și nădejdii.

Iar Mănăstirea Cușelăuca rămâne un loc în care generațiile de astăzi pot veni pentru a primi răspuns la o întrebare profund actuală:

Cum ne purtăm propria cruce și câtă încredere avem în Dumnezeu atunci când răspunsul la rugăciunile noastre nu vine imediat?

Poate că acesta este unul dintre cele mai importante daruri pe care Sfânta Agafia ni le lasă la zece ani de la canonizare: să învățăm că sfințenia începe acolo unde omul încetează să se mai răzvrătească împotriva crucii sale și începe să o poarte cu credință, rugăciune și nădejde.

Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!