Eșecul „experimentului moldovenesc” de plantare accelerată a ateismului

Dragi cititori ai portalului Moldova Ortodoxă, cu acceptul domnului academician Valeriu Pasat, continuăm publicarea unor materiale documentare unice legate de istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova din perioada 1940-1991. Textele fac parte din lucrarea „Biserica Ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”, apărută la editura „Cartier” din Chișinău, în anul 2018.

Capitolul 10.

Eșecul „experimentului moldovenesc” de plantare accelerată a ateismului. Noile posibilități ale activității bisericești după demiterea lui Hrușciov

Continuare din: „Dezghețul” brejnevist în treburile bisericești. Influența română și credincioșii moldoveni

Pe fundalul experienței românești de colaborare dintre stat și biserică devenea deosebit de evident faptul că „experimentul moldovenesc” de plantare accelerată a ateismului se apropia de un sfârșit lipsit de glorie. În jumătatea a doua a anilor 1960 a devenit absolut clar că biserica Moldovei a reușit să supraviețuiască în epoca „incursiunilor à la Mamai”, cu toate că a suferit pierderi mari în decursul acesteia.

După cum vedem, odată cu reducerea catastrofală a numărului bisericilor înregistrate – de la 544 în 1959 până la 219 în 1967, adică de 2,5 ori (!), cota botezurilor (din numărul nou-născuților) a crescut în comparație cu cea din 1959. Numărul cununiilor a scăzut nesemnificativ, iar despre o ușoară reducere a religiozității ritualice se putea vorbi doar în ceea ce privește înmormântările bisericești. Dar reducerea nu- mărului înmormântărilor cu dusul răposatului la biserică era compensată de creșterea semnificativă a numărului prohodurilor (de la 2296 în 1965 până la 3303 în 1967 – o creștere cu circa 30%). Unde mai pui că evidența oficială nu consemna deloc ritualitatea latentă – oficierea pe ascuns a ritualurilor de către preoții vagabonzi, aceasta fiind pe atunci destul de răspândită. Să adăugăm la toate acestea și creșterea stabilă a veniturilor bisericești, care timp de cinci ani (1963-1967) au sporit cu aproape 30% 29, continuând să crească și în anii ulteriori.

Astfel, la sfârșitul anilor 1960 comunitatea ortodoxă moldovenească a găsit modalitățile de a face față consecințelor reducerii considerabile a infrastructurii bisericești. Ea compensa aceste pierderi cu pritocirea enoriașilor la lăcașurile rămase active. „Mii de credincioși au început să-și boteze copiii în raioanele vecine unde bisericile continuau să funcționeze” 30, informa în august 1969 inspectorul Consiliului pentru treburile religiilor de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS, G.P. Șilovski. Conform informațiilor de care dispunea el, în raionul Căușeni în 1968 au fost botezați 94,7% din cei nou-născuți, s-au cununat 60% dintre cei care s-au căsătorit, 84,6% dintre cei decedați au fost înmormântați conform ritualului religios. În raioanele Glodeni, Drochia, Strășeni, Cimișlia botezurile constituiau 90% față de numărul nou-născuților 31. Explicația faptului că numărul era atât de mare era simplă. Oamenii veneau la biserici să oficieze ritualurile religioase din diferite localități ale republicii în care aproape că nu mai rămăseseră biserici active.

Starostele bisericii Sf. Nicolae din satul Cotiujeni, raionul Florești, a remarcat în discuția cu Șilovski că „la noi toți își botează copiii, unii se duc să boteze în alte sate, așa le este mai comod”. Din cauza numărului mare al celor veniți din alte părți, în unele raioane ale republicii au fost înregistrate paradoxuri statistice: numărul ritualurilor depășea numărul înregistrărilor civile ale nou-născuților, ale celor căsătoriți și decedați. De exemplu, în raionul Lazo, în anul 1968 au fost botezați 141% din numărul celor nou-născuți, s-au cununat 94% din cei căsătoriți și au fost înmormântați conform ritualului bisericesc 118% din cei decedați. La botezuri participa o mulțime de locuitori ai republicii. Spre deosebire de alte regiuni ale URSS, la noi oficierea ritualului presupunea participarea a 10-15, iar uneori până la 50 de tineri cumetri, adesea din rândul școlarilor 32.

La sfârșitul anilor 1960 – începutul anilor 1970 conducerea țării și cea a republicii manifestau semne evidente de temperare a politicii statului în raport cu biserica. „Ca rezultat al muncii efectuate în teritoriu în vederea executării hotărârii Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenești din 30 iunie 1969 [«Cu privire la intensificarea controlului respectării legislației privind cultele religioase»], raporta S. Tanasevschi, au devenit vădit puține diferitele încălcări ale legislației privind cultele și s-a schimbat considerabil caracterul lor. S-au redus aproape la zero în majoritatea raioanelor astfel de încălcări ca administrarea excesivă în raport cu asociațiile religioase, amestecul în treburile interne ale asociațiilor religioase, insultarea sentimentelor credincioșilor, limitarea drepturilor cetățenilor în funcție de atitudinea lor față de religie ș.a. S-a redus, respectiv, numărul plângerilor provocate de încălcarea principiilor libertății conștiinței” 33.

Depășirea consecințelor voluntarismului hrușciovist a accentuat impresia de eșec tactic suferit de comuniștii Moldovei în lupta cu religia. Parohiile ortodoxe moldovenești năzuiau să utilizeze noile posibilități apărute după demiterea lui Hrușciov. „Mulți oameni ai bisericii, descria la timpul lui cele mai răspândite stări de spirit împuternicitul Consiliului, A.I. Oleinic, judecau astfel: «Noi năzuim acum să profităm de timpul favorabil pentru deschiderea bisericilor, favorabil în sensul că acum l-au dat jos pe Hrușciov și în locul lui au pus conducători noi care au anulat o serie de limitări pentru colhoznici și sperăm că vor fi anulate și limitările în privința bisericii»” 34.

Simțind că statul slăbește întrucâtva controlul, că „limitarea activității” bisericii capătă o înfățișare tot mai suportabilă, eparhia, clericii și activul bisericesc s-au străduit să profite imediat de aceasta. De data aceasta anume ei erau în rolul de infractori principali care încălcau legislația privind cultele religioase. Cea mai răspândită „încălcare” era amestecul slujitorilor altarului în chestiunile financiar- economice ale asociațiilor religioase, aceasta contravenind principiilor fundamentale ale reformei administrației bisericești efectuate pe vremea lui Hrușciov. Pentru comportamentul unor clerici, după cum raporta S. Tanasevschi, era caracteristic faptul că ei îndemnau „la diferite încălcări ale legislației organele executive și comisiile de revizie ale asociațiilor religioase, iar uneori și întreaga comunitate religioasă. Adesea acești preoți îi sfătuiesc pe «starosti» să înrăutățească evidența bunurilor și banilor ca să pregătească condițiile pentru delapidarea acestora” 35. Referindu-se la „delapidare”, Tanasevschi subînțelegea, probabil, evaziunea de impozitare draconică și cotizările nesfârșite în fondul sovietic al păcii. Acestea din urmă erau văzute de autorități ca o modalitate eficientă de reducere al veniturilor reale ale bisericii.

Tinzând să se sustragă controlului total al statului asupra activității comunităților bisericești, unele asociații religioase organizau „adunări de lucru de alegere a noilor componențe ale organelor executive și comisiilor de revizie fără permisiunea cuvenită a comitetelor executive ale sovietelor raionale ale deputaților oamenilor muncii” 36. Incapacitatea autorităților locale de a „valorifica” clădirile bisericilor inactive, adică de a le folosi pentru necesități culturale sau economice, îi creau probleme suplimentare regimului comunist. Căci ca urmare a acestei incapacități credincioșii din unele raioane continuau să depună cereri de deschidere a bisericilor pustii, iar în unele cazuri deschideau în mod samavolnic lăcașurile inactive 37.

Tentativele de dialog între autorități și biserică: întruchipările personificate

În martie 1969 a murit mitropolitul Nectarie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a desemnat în funcția de episcop al Chișinăului și Moldovei pe Bartolomeu (N.N. Gondarovski). Episcopul de 42 de ani era reprezentantul „noului val” în conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse. Absolvent al Seminarului Teologic din Moscova și al Academiei Teologice din Moscova (1959), el acumulase înainte de a fi numit în funcție în Moldova o experiență bisericească bogată: a predat la Academia teologică, a fost șeful misiunii duhovnicești rusești la Ierusalim, episcop cârmuitor al eparhiilor Saratovului și Volgogradului, apoi al Vienei și Austriei, după care al Tulei și Belevului. Episcopul Bartolomeu a petrecut în Moldova doar trei ani și jumătate (martie 1969 – octombrie 1972), dar în răstimpul acesta Biserica Ortodoxă Rusă nu numai că a reușit să pună capăt retragerii ortodoxiei din republică sub presiunea ateismului de stat, ci și să creeze unele premise pentru extinderea influenței sale.

Bartolomeu, potrivit mărturiei lui S. Tanasevschi, a supus „criticii și reviziei” activitatea fostului cârmuitor și „chiar din prima zi a cârmuirii sale s-a înclinat brusc spre activizarea preoțimii și intensificarea activității bisericii” 38. El își amenaja fastuos slujbele arhierești, rostea deseori predici și stăruia să o facă și preoții, îi împărtășea personal pe enoriași. A învățat în scurt timp unele texte de cult și a început să țină o parte din slujbe în limba maternă a majorității enoriașilor săi. Influența împuternicitului Consiliului pentru treburile religiilor asupra vieții interne a eparhiei s-a redus considerabil, executarea recomandărilor, pe care era înclinat să le accepte fără crâcnire Nectarie (de exemplu, privind limitarea influenței preoților asupra activității organelor executive ale asociațiilor religioase), era amânată până la calendele grecești. Preoții de la sate au simțit imediat mâna forte, influența și susținerea episcopului. Unul dintre ei a remarcat cu admirație că „el se află de 10 ani în această eparhie, dar cu mitropolitul precedent nu s-a întâlnit, iar cu Bartolomeu a avut deja trei conversații, l-a primit de câteva ori în biserica lui și l-a asistat participând la slujba lui” 39.

Episcopul se împotrivea cu iscusință încercărilor împuternicitului Consiliului pentru treburile religiilor de a manipula conducerea eparhială. Preoții activi pe care împuternicitul îi acuza de așa-zisele „încălcări ale legislației privind cultele religioase” găseau la Bartolomeu înțelegere și susținere. În același timp el încerca să restabilească instituțiile distruse în anii persecuțiilor hrușcioviste – arhieriile și consiliul eparhial. Potrivit aprecierii lui S. Tanasevschi, Bartolomeu se bucura vădit de bunăvoința patriarhiei Moscovei, se străduia „să se manifeste ca un ins capabil și demn de funcții bisericești mai înalte”.

„Împotriva tuturor acestor aspirații ale lui Bartolomeu, se plângea împuternicitul, noi întreprindem măsurile corespunzătoare. Însă el este ferm în intențiile lui și nu se observă niciun fel de schimbări în direcția dorită chiar și după discuțiile pe care le-am întreținut cu el despre materialele notei noastre informative pentru Consiliu”40.

După ce a slujit în eparhie circa trei ani și jumătate, Bartolomeu a fost transferat la Tașkent. În locul lui a venit arhiepiscopul Ionafan (I.M. Kolopovici), care a cârmuit eparhia Chișinăului și Moldovei din noiembrie 1972 până în 1987. Peste un an a fost schimbat și împuternicitul Consiliului pentru treburile religiilor din Moldova. Tanasevschi a ieșit la pensie, iar locul lui a fost ocupat de A.F. Viconschi, care a lucrat în funcția de împuternicit până în 1985. Aceste două persoane, Ionafan și Viconschi, din 1973 până în 1985, adică în tot timpul „stagnării”, „clădeau” relațiile dintre biserică și stat pe teritoriul Moldovei. Ionafan s-a născut în anul 1912. A venit în Moldova la vârsta de 60 de ani, având în spate o bogată experiență de viață. Fiind rus din Transcarpatia (ucrainean conform pașaportului), până la vârsta de 32 de ani Ionafan nu a avut niciun fel de contacte cu realitatea sovietică. A fost mai întâi cetățean al Cehoslovaciei, iar apoi al Ungariei, a absolvit seminarul din Karlowitz (Iugoslavia), a slujit la cârmuirea eparhială din Muncaci și a fost hirotonisit în anul 1936. Fiind secretar al cârmuirii eparhiale din Muncaci, în iunie 1941 Ionafan a renunțat la această funcție „în legătură cu faptul că episcopul nostru a fost internat de unguri, iar puterea în Eparhie a fost capturată ilegal de un protejat al ocupanților desemnat de Horthy”. El s-a ciocnit pentru prima dată cu rânduielile sovietice în 1944. În același an, în calitate de delegat al orașului Hust, a participat la Primul congres al delegaților și reprezentanţilor comitetelor populare din Transcarpatia și a susținut alipirea Transcarpatiei la RSS Ucraineană, a devenit membru al Radei Populare a Ucrainei Transcarpatice. În noiembrie-decembrie 1944, deja în calitate de slujitor al altarului, a făcut parte din componența delegației bisericești a Transcarpatiei care i-a prezentat patriarhului Moscovei „demersul privind primirea eparhiei ortodoxe a Muncaciului în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse”. A participat activ la „cauza reunirii uniaților” cu Biserica Ortodoxă Rusă. I-a mai adăugat experiență politică și de viață detașarea pe cinci ani în Ungaria „pentru punerea în ordine a vieții religioase” a parohiilor ortodoxe, iar mai târziu în Cehoslovacia (anii 1955-1964) 41. Într-un cuvânt, în 1972 în Moldova a venit un politician bisericesc format și experimentat, care, în plus, a trecut printr-o școală de mulți ani a compromisurilor cu puterea în interesele bisericii.

Noul împuternicit al Consiliului pentru treburile religiilor, moldoveanul A.F. Viconschi s-a născut în 1924 și era cu 12 ani mai tânăr decât arhiereul care-i era „subordonat”. La începutul războiului a lucrat ca tractorist în artelul agricol „Pravda” din raionul Litvinovka, regiunea Rostov. În timpul războiului acest teritoriu a fost ocupat de nemți. După eliberarea regiunii Rostov de trupele sovietice a fost încorporat în armată. A participat la lupte, a comandat o echipă de servanți de aruncător de mine, a fost rănit. După externarea din spitalul militar a lucrat ca zidar, lăcătuș și sudor electric în Ucraina. În 1946 a devenit învățător de școală primară în Moldova, apoi executor judecătoresc (1947-1948), șef al secției comerț a comitetului executiv raional Otaci (1948-1949). În 1949 a intrat în partid și practic imediat a fost ales în funcția de secretar doi al comitetului raional Otaci al comsomolului. În scurt timp a fost trimis la studii pe linie de partid. El a absolvit școala de partid de doi ani de pe lângă CC al PC al Mol- dovei (1952) și în decurs de șase ani (până în 1958) a lucrat în calitate de redactor al ziarului raional în limba moldovenească care era editat în orașul Râbnița. A avansat cu succes pe scara ierarhică: al doilea secretar, iar apoi primul secretar al CR al PC al Moldovei, adjunct al ministrului Ocrotirii Ordinii Publice, adjunct al președintelui Comitetului controlului poporului al RSS Moldovenești. Din acest post Viconschi, care pe atunci avea deja aproape cincizeci de ani, a trecut în funcția de împuternicit al Consiliului pentru treburile religiilor pentru Moldova 42. Activitatea de serviciu a lui Viconschi în calitate de supraveghetor principal al treburilor bisericești arată că el era un reprezentant tipic al nomenclaturii comuniste din perioada stagnării: lucra conștiincios, dar fără pasiune, deosebindu-se astfel, de exemplu, de Oleinic, promova consecvent linia detensionării relațiilor cu biserica și credincioșii, în spiritul timpului era înclinat să ocolească „colțurile ascuțite” și să nu-și întristeze șefii cu vești proaste.

Ionafan și Viconschi au găsit aproape imediat o formă de compromis acceptabilă pentru amândoi. Arhiepiscopul avea față de organele puterii o atitudine accentuat loială. S-a conformat, de exemplu, recomandărilor împuternicitului de a evita fastul în timpul vizitării parohiilor. Însă, rămânând în cadrul acceptabilului, consolida în fel și chip autoritatea bisericii, lupta consecvent pentru „puritatea rândurilor”, practica frecvent slujbele arhierești, pe care, ce-i drept, le „coordona” neapărat cu împuternicitul, rostea „predici cu conținut povățuitor, îndemnând asistența să se poarte cuviincios în societate și în viața personală”. Arhiepiscopul, după spusele lui Viconschi, „punea accentul pe ideile spiritului pașnic, iubirii reciproce dintre oameni, respectului față de muncă și virtute, sentimentului patriotismului și al datoriei cetățenești”43. Cu alte cuvinte, arhiereul cârmuitor știa cum să atingă scopurile bisericești fără a intra în conflict cu rânduielile statornicite în țară, dar și fără a ceda (mai mult decât era necesar) în fața presiunii exercitate de autorități.

Relațiile care în anii 1973-1974 au început să se stabilească între noul arhiereu cârmuitor, un „slujitor zelos al bisericii” loial puterii, și noul împuternicit al Consiliului pentru treburile religiilor, un birocrat consecvent al „stagnării”, care promova politica „moderației și acurateței”, erau cum erau nu atât în virtutea trăsăturilor și convingerilor personale, cât ca rezultat al „înțelegerii corecte” a momentului politic, și reflectau, cu toate nuanțele și particularitățile, întâi de toate, noul statu-quo care la timpul respectiv s-a instaurat în raportul dintre biserică și stat. Epoca „asaltului și presiunii” hrușcioviste rămăsese de- parte, în urmă. Lupta cu religia din partea statului a trecut într-o fază mai organizată, deși, desigur, nu a încetat de tot. Biserica, păstrându-și loialitatea cuviincioasă, continua să-și mențină pozițiile, cel puțin în Moldova. „Relațiile de lucru” care s-au stabilit între arhiepiscop și împuternicitul Consiliului pentru treburile religiilor erau folosite de ambii „pentru contracararea tendințelor extremiste ale unor slujitori ai cultului”44, adică, întru binele stabilității relațiilor dintre stat și biserică care a luat locul dinamicii negative din anii hrușciovismului.

În Moldova această tendință generală s-a manifestat cu mult mai distinct decât în Rusia. Sub influența destinderii tensiunii internaționale și în conformitate cu Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (anul 1975) conducerea sovietică a fost nevoită să extindă spațiul legal al relațiilor dintre stat și confesiunile religioase, să renunțe la legile și actele normative „secrete”, să se ocupe serios de codificarea legislației privind organizațiile religioase. În același timp era conștientizat faptul că își epuizase deja posibilitățile o astfel de formă „de luptă cu religia” cum era „controlul unilateral”, când responsabilitatea pentru încălcarea legislației privind cultele le era atribuită mai frecvent organizațiilor religioase și cu mult mai rar organelor locale ale puterii. Conducerea sovietică supremă (prin intermediul Consiliului pentru treburile religiilor) le-a adus la cunoștință luptătorilor nomenclaturiști contra bisericii (împuterniciților Consiliului) că față de angajamentele asumate public la Helsinki (respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv libertatea gândirii, conștiinței, religiei și convingerilor) trebuie să aibă o atitudine mai serioasă decât cea obișnuită 45.

La rândul lor, angajamentele asumate de partea sovietică la Helsinki au dat naștere unor noi speranțe credincioșilor moldoveni. Interpretările date de ei destinderii tensiunii internaționale și consecințelor politice interne ale acesteia depășeau cadrul conturat de indicațiile șefilor. Credincioșii contau pe o veritabilă libertate a conștiinței. Această aspirație nu putea să nu pună în gardă Consiliul pentru treburile religiilor. Nu este de mirare, așadar, că scrisoarea – instrucție secretă citată mai sus a Consiliului pentru treburile religiilor se încheia cu un avertisment destul de dur: „Trebuie să aveți în vedere că fanaticii și extremiștii religioși întreprind deja pe alocuri încercări de a interpreta în felul lor, distorsionat, unele prevederi ale Actului final al Conferinței pentru securitate în Europa, răspândesc în rândul credincioșilor părerile că bisericoșii pot face acum tot ce vor (italicele mele – V.P.). Trebuie să le dăm o ripostă fermă unor astfel de acțiuni provocatoare, să explicăm că principiile și garanțiile cooperării proclamate la Conferință trebuie să fie înfăptuite cu respectarea strictă a legilor și tradițiilor fiecărei țări” 46. Obișnuitul pentru URSS conflict dintre comuniști și credincioși căpăta trăsături noi. La ordinea zilei era codificarea legislației care reglementa relațiile dintre biserică și stat, conferirea acestei legislații a unui caracter public, pregătirea unei noi Constituții a URSS și noilor constituții ale republicilor unionale, menite să reflecte și să consemneze noile tendințe.

Religiozitatea moldovenească: dualitatea concepției despre lume

Trebuie să remarcăm că aspectul paradoxal al situației din RSS Moldovenească rezida în faptul că minoritatea consolidată și fermă a credincioșilor – activul bisericesc 47 – își apăra destul de eficient drepturile, dar nu putea să-i țină piept ofensivei realității „sovietice”, care le propunea locuitorilor republicii condiții noi de existență și deplasa chestiunea religioasă la periferia vieții publice. Statornicia și chiar sporirea religiozității ritualice, eforturile continue ale comunităților ortodoxe de consolidare a infrastructurii bisericești în republică în jumătatea a doua a anilor 1960 – începutul anilor 1970 nu ofereau ca atare temeiuri pentru a vorbi despre o „revanșă ortodoxă” în sensul deplin al cuvântului, cu atât mai mult despre o „renaștere bisericească” similară cu renașterea de la mijlocul anilor 1950.

Investigațiile sociologice efectuate în anul 1969, rezultatele cărora au fost incluse de S. Tanasevschi în raportul său anual, denotă caracterul eterogen al corpului de credincioși. Printre ei, „pe de o parte sunt persoane ferme în convingerile lor religioase și care cunosc bazele religiei și, pe de altă parte, sunt astfel de credincioși cărora le-au rămas puține de la religie, iar între aceste două grupuri extreme există un șir de grupuri de tranziție, care sub influența realității noastre socialiste se deplasează mereu, ca pe un cadran, în direcția necredinței, ateismului”48. Categoriei credincioșilor „șovăitori și indiferenți” despre care preoții înșiși spuneau: „Dacă oamenii încetează să frecventeze biserica, aceasta încă nu înseamnă că ei au încetat să creadă în Dumnezeu”49, sociologii îi atribuiau 51,6% din respondenți din partea de nord a republicii, 38,8% din cea centrală și 29% din cea de sud 50.

Deja la hotarul dintre anii 1960 și 1970 se înregistra o simbioză specifică a laicității și religiozității. Materialele investigațiilor sociologice incluse de Tanasevschi în raportul său pentru anul 1968 au arătat că în rândul tineretului cu vârste de 14-28 ani 44,7% „resping cu fermitate” religia, 12,9% au o atitudine indiferentă față de ea,

26,5% „cred în tradiții”, 10,9% „se consideră profund credincioși”, 4,4% au avut șovăieli între „credință și necredință”, 0,6% nu au răspuns. În total au fost chestionate 2140 de persoane. Dintre ele doar 5,0% frecventau cu regularitate biserica, 6,9% o făceau duminicile, 4,5% în zilele de sărbătoare, 20,4% foarte rar, 60% nu o frecventau deloc, 3% nu au răspuns 51.

În orașe indiferentismul religios era destul răspândit pe larg, pe când în multe sate tineretul și-a păstrat un mare devotament față de tradiții. Dar în decurs de zece ani, din 1965 până în 1975, ortodoxia a încetat treptat să fie o concepție dominantă despre lume pentru o parte considerabilă a persoanelor de vârstă mijlocie și a tineretu lui 52. În anul 1975 doar un număr nesemnificativ de credincioși, în mare parte persoane de vârstă înaintată, frecventau cu regularitate, în zilele obișnuite, majoritatea adunărilor pentru rugăciune, a căror frecventare este unul dintre indicatorii religiozității persistente 53. Investigațiile sociologice efectuate în raionul Glodeni, în același an 1969, au arătat că „credincioșii de confesiune ortodoxă cu vârsta până la 40 de ani (convingerile și viziunile cărora s-au format deja în anii puterii sovietice), nu cunosc, de regulă, «sfânta scriptură», aproape că nu tind să afle informații din domeniul religiei”. Potrivit acelorași date, din 2940 de elevi ai claselor a 7-a – a 10-a, 2039 aveau o atitudine negativă față de religie, 774 – una indiferentă, iar 127 – una favorabilă. În același timp, 35% din părinții credincioși au menționat că religia le ajută la educația copiilor, că acești copii „apropiați de Dumnezeu” sunt mai ascultători, învață mai bine, comit mai puține încălcări ale ordinii publice 54.

Însă totul se schimba când venea vorba de evenimentele cruciale din viața omului – nașterea, căsătoria și moartea. Ortodoxia și-a găsit refugiul anume în sfera religiozității ritualice, care își menținea cu trăinicie pozițiile în viața de zi cu zi, rămânea o parte inalienabilă a modului de viață moldovenesc, o sursă importantă a identității moldovenești. „Nivelul înalt, care nu se reduce, al religiozității ritualice în republică” fusese remarcat de împuternicitul Consiliului pentru treburile religiilor și la începutul anului 1976. Se menținea și tendința de creștere a veniturilor bisericești 55, deși numărul bisericilor înregistrate oficial în Moldova continua să se reducă.

Un factor de maximă importanță pentru păstrarea religiozității cotidiene era existența în localitate a unei biserici active. În caz contrar până și asociațiile ortodoxe înregistrate din unele sate se dezintegrau de facto și încetau să funcționeze. În calitate de exemplu Tanasevschi a numit 11 localități 56 în care, deși comunitățile bisericești s-au păstrat formal, în realitate se destrămaseră, dar fiind că de mai mult de zece ani nu se mai țineau slujbele religioase. Nu este de mirare că fostul staroste al bisericii din satul Mileștii Mici, raionul Strășeni, a spus în timp ce depunea demersul pentru reluarea slujbelor în fosta biserică: „… că dacă nu va fi deschisă biserica, tineretul se va îndepărta tot mai mult și mai mult de religie…”57.

Însă e destul să trecem dincolo de cadrul culturii ritualice ortodoxe pentru ca harta religioasă a republicii să-și piardă coloritul alb-negru care presupune existența doar a lui „da” sau „nu” univoce la întrebările dacă populația Moldovei respectă ritualurile religioase, dacă frecventează în mod regulat biserica, dacă participă la marile sărbători religioase etc. Hotarul dintre credință și necredință arată șters și vag, iar pozițiile concepției despre lume devin incerte. Și în cazul dat nu este vorba nicidecum de răspândirea ateismului (ateiștii fermi, la fel ca și credincioșii fervenți constituiau o minoritate a populației republicii) sau de succesele propagandei antireligioase, a cărei eficiență, după cum am arătat, era aproape de zero.

Este vorba de dualitatea concepției despre lume a majorității populației republicii, un fenomen cultural care, pe de o parte, putea fi descris în limbajul sovietic ca un rezultat pozitiv al eforturilor „iluministe” ale comuniștilor: „Deschiderea muzeelor, bibliotecilor, organizarea expozițiilor în clădirile fostelor biserici este percepută binevoitor de toate straturile populației. Aceste focare noi ale culturii nu au devenit doar un patrimoniu al tineretului, ci și al persoanelor mai în vârstă care mai înainte vedeau în biserică doar «un loc sfânt»” 58. Pe de altă parte, școala, munca de educație culturală, cinematografia, radioul, televiziunea, ascensoarele sociale funcționale ca atare nu îi transformau pe tineri și persoanele de vârstă mijlocie în atei convinși („…ei cred cu toții în Dumnezeu, numai că se ascund…” 59, spuneau în această privință activiștii ortodocși). Dar exact la fel respectarea tradițiilor în sfera religiozității ritualice („cazurile de participare la ritualurile religioase a unor comsomoliști și reprezentanți ai intelectualității” 60) nu-i transformau nicidecum pe ateii formali în credincioși convinși.

În anul 1974 împuternicitul Consiliului pentru treburile religiilor s-a arătat pentru prima dată interesat de unele lucruri mai subtile decât indicatorii standard și obișnuiți ai religiozității – frecventarea sărbătorilor bisericești, respectarea ritualurilor religioase (botezuri, cununii, înmormântări). În raportul împuternicitului au fost incluse rezultatele investigațiilor efectuate de un grup de lucrători ai Secției de Filozofie și Drept a AȘ a RSS Moldovenești sub conducerea candidatului în științe filozofice, D.N. Tăbăcaru. Sondajul a cuprins 1834 de persoane care locuiau în 23 de sate din opt raioane și în două orașe ale RSS Moldovenești. Datele obținute au arătat că 47,1% din respondenți se considerau atei și puteau, potrivit afirmației lor, să-și întemeieze convingerile; 7,5% – „șovăie între credință și necredință, dar înclină mai mult spre credință”; 29,2% – se considerau cu certi- tudine credincioși. Potrivit estimării finale a sociologilor, circa 50% din populația republicii se afla „într-o măsură sau alta sub influența ideologiei religioase și mai ales a practicii religioase” 61.

Autorii cercetării au încercat să elucideze chestiunea relației dintre religiozitatea ritualică și concepția despre lume religioasă. Datele privind participarea în masă la oficierea ritualurilor religioase 62 erau întotdeauna folosite de funcționarii de partid și sovietici ca dovadă principală a nivelului înalt al religiozității populației republicii. Și în linii mari ideea aceasta era absolut corectă. Însă sociologii au utilizat în premieră niște instrumente mai fine de analiză a fenomenului cultural care ne interesează și au obținut un tablou destul de complicat al dualității concepției despre lume deja, menționate de noi, precum și al „simbiozei” dintre laicitate și religiozitate. S-a dovedit, între altele, că în conștiința credincioșilor „ideea de Dumnezeu este cât se poate de confuză, deformată”. Majoritatea absolută a ortodocșilor moldoveni, afirmau sociologii, „nu au o idee în formă definită despre Dumnezeu, mai precis, ei nu se gândesc niciodată la el, pur și simplu consideră, presupun că el există”. La întrebarea „cum vi-l închipuiți pe Dumnezeu” majoritatea răspunsurilor se reduc la următoarele: „Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu, de aceea nimeni nu și-l poate închipui”; „Ni s-a spus că el există și noi tot așa credem”; „Bătrânii spun că există, dar așa, cine să-l știe”; „Cine să-l știe cum este el”. Unele răspunsuri erau mai categorice: „Eu nu mă gândesc la aceasta”; „Nu avem timp să ne gândim la acesta”, sau, după cum a răspuns un locuitor al satului Congaz, raionul Comrat, care se considera credincios: „Dracu știe cum arată Dumnezeu”. Conform datelor sondajului, într-o stare cam la fel de amorfă se aflau chiar și în conștiința celor mai fermi credincioși astfel de componente ale concepției despre lume religioase ca credința în nemurirea sufletului și existența lumii de dincolo 63.

Reproducând aceste date, sociologii au tras concluzia că „nivelul religiozității credincioșilor nu este înalt” 64. Însă o atare interpretare ateistă suferea vădit de simplism. Căci dacă le-ar fi pus comuniștilor convinși întrebări analogice despre credința lor în și gradul de informare despre cele mai importante dogme și lozinci ale marxism-leninismului, de exemplu, despre credința în faptul că „generația actuală a oamenilor sovietici va trăi în comunism” și cu atât mai mult – despre unele probleme mai complicate ce țin de concepția despre lume, sociologii – cu condiția să le fi permis autoritățile să întreprin- dă o astfel de anchetă – ar fi constatat aceeași stare amorfă și aceeași ignoranță, numai că de data aceasta existente în formatul comunist. Ar putea fi acceptată concluzia savanților moldoveni despre faptul că influența religiei asupra conștiinței și comportamentului oamenilor își păstra forța doar în sfera ritualurilor, „în timp ce asupra activității de producție și a celei obștești a majorității absolute” a ortodocșilor ea aproape că nu se reflecta 65. Dar la fel de ritualic și de ignorant era și „ateismul”. Și exact la fel era imposibil de estimat influența unui astfel de „ateism” asupra activității de producție și a celei obștești a oamenilor care s-au distanțat de biserică. De aceea nu e de mirare că unul dintre participanții la ședința biroului CC al PC al Moldovei din 28 decembrie 1976 a constatat, conform procesului-verbal, cu sinceră naivitate: „Amploarea stupefiantului religios în republică este foarte serioasă” 66.

Valeriu Pasat, Biserica ortodoxă și puterea sovietică
în RSS Moldovenească (1940-1991) .

 

Note:

29 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам ре- лигий по Молдавской ССР С.С. Танасевского о работе за 1967 г. от 31 января 1967 г. – Пасат, 3. С. 381.

30 Из докладной записки инспектора Совета по делам религий Г.П. Шиловского председателю Совета В.А. Куроедову о результатах проверки соблюдения законодательства о культах в Молдавской ССР от 5 августа 1969 г. – Пасат, 3. С. 420.

31  Idem.

32  Idem.

33 Из докладной записки уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского заместителю председателя Совета министров Молдавской ССР А.В. Коробчану о ходе выполнения постановления Совета министров Молдавской ССР №287 от 30 июня 1969 г.

«Об усилении контроля за соблюдением законодательства о религиоз- ных культах» от 7 апреля 1970 г. – Пасат, 3. С. 459.

34 Докладная записка уполномоченного Совета по делам РПЦ по Молдавской ССР А.И. Олейника в ЦК КП Молдавии и Совет министров Молдавской ССР об антиобщественной деятельности бывшего архимандрита Варлаама Кирицы и антисоветских настроениях верующих от 13 февраля 1965 г. – Пасат, 3. С. 314.

35  Idem. С. 460.

36  Idem.

37  Cele mai multe cereri de deschidere a bisericilor au parvenit în anul 1969 din satele raioanelor Anenii-Noi (14), Florești (7), Orhei (7), Glodeni (6), Briceni (6), Ungheni (6). În același ani 1969 au fost deschise cu de la sine putere bisericile din satele Prodănești, raionul Florești, Bogdanovca, raionul Cimișlia, Cunicea, raionul Camenca. – Idem. С. 462.

38 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского о работе за 1969 г. от 16 февраля 1970 г. – Пасат, 3. С. 428.

39  Там же. С. 429.

40 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского о работе за 1969 г. от 16 февраля 1970 г. – Пасат, 3. С. 470.

41 Автобиография архиепископа Ионафана (Кополовича Ивана Михайловича), управлявшего Кишиневско-Молдавской епархией с октября 1972 г. по 1987 г. от 25 января 1965 г. – Пасат, 3. С. 619-622.

42 Из личного дела уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского от 5 октября 1973 г. – Пасат, 3. С. 623-624.

43 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского в Совет о работе за 1974 г. от 17 февраля 1975 г. – Пасат, 3. С. 570.

44 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского в ЦК КП Молдавии о работе за 1975 г. от 25 февраля 1976 г. – Пасат, 3. С. 610.

45 Инструктивное письмо председателя Совета по делам религий В.А. Куроедова уполномоченным Совета о соблюдении принципа свободы совести в свете Заключительного акта Хельсинкского совещания по безопасности и сотрудничеству в Европе от 1 сентября 1975 г. – Пасат, 3. С. 602-604.

46  Idem. С. 604.

47  Potrivit datelor de la 1 ianuarie 1975, în republică se păstraseră doar 192 de biserici înregistrate. – Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского в ЦК КП Молдавии о работе за 1975 г. от 25 февраля 1976 г. – Пасат, 3. С. 604.

48 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского о работе за 1969 г. от 16 февраля 1970 г. – Пасат, 3. С. 435.

49  Idem. С. 436.

50  Idem.

51 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского в ЦК КП Молдавии и Совет министров Молдавской ССР о работе за 1968 г. от 12 февраля 1969 г. – Пасат, 3. С. 402.

52 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского в Совет о работе за 1975 г. от 25 февраля 1976 г. – Пасат, 3. С. 852.

53 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского в ЦК КП Молдавии о работе за 1975 г. от 25 февраля 1976 г. – Пасат, 3. С. 605.

54 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского о работе за 1969 г. от 16 февраля 1970 г. – Пасат, 3. С. 437.

55 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского в ЦК КП Молдавии о ра- боте за 1975 г. от 25 февраля 1976 г. – Пасат, 3. С. 606.

56 Satele Buțeni, Văsieni, Ruseștii Noi, Negrea, raionul Cotovschi, Vorniceni și Pârjolteni, raionul Călărași, Sinești și Năpădeni, raionul Ungheni, Leadoveni, raionul Râșcani, Geamăna, Anenii-Noi și orașul Ungheni. Vezi: Из докладной записки заведующего Организационно-инспекторским отделом Совета министров Молдавской ССР С.А. Морозова и уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского в Совет мини- стров Молдавской ССР о результатах проверки выполнения постанов- ления Совета министров Молдавской ССР от 30 июня 1969 г. №287 «Об усилении контроля за выполнением законодательства о религиозных культах» (конец июня – не позднее 12 июля 1971 г.). – Пасат, 3. С. 502.

57 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского в ЦК КП Молдавии и Совет министров Молдавской ССР о работе за 1968 г. от 12 февраля 1969 г. – Пасат, 3. С. 403.

58 Докладная записка уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского в Совет министров Молдавской ССР о необходимости скорейшего освоения пустующих зданий церк- вей, снятых с регистрации, от 10 марта 1975 г. – Пасат, 3. С. 585-586.

59 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР С.С. Танасевского в ЦК КП Молдавии и Совет министров Молдавской ССР о работе за 1968 г. от 12 февраля 1969 г. – Пасат, 3. С. 402.

60  Idem.

61 Из информационного отчета уполномоченного Совета по делам религий по Молдавской ССР А.Ф. Виконского в Совет о работе за 1974 г. от 17 февраля 1975 г. – Пасат, 3. С. 578.

62 Conform datelor obținute 49,6% din cei ce „oscilau spre necredință” au partici- pat, iar o parte continua să participe la săvârșirea ritualului botezului și 47,0% – la ritualul cununiei; 60,2% și-au botezat copiii din diferite motive (32,7 – la insistența părinților; 18,5 – din propria dorință; 0,8 – la rugămintea rudelor; 8,3 – din alte cauze); 61,4% marcau sărbătorile religioase. Indicatorii săvârșirii ritualurilor de către „șovăielnicii în credință” erau, bineînțeles, și mai înalți. Au participat la săvârșirea ritualului botezului 78,2% și a ritualului cununiei – 67,9%. Și-au botezat copiii din diferite motive 76,6% (22,4% – la insistența părinților; 36,7% – din propria dorință; 1,5% – la rugămintea rudelor; 6,6% – din alte cauze). Cât privește credincioșii, 86,6% dintre ei au participat la botez și 79,6% la cununie; 72,8% și-au botezat copiii. Sărbătorile religioase erau mar- cate în rândul „oscilanților spre necredință” de 61,4%, în rândul „șovăielnicilor în credință” – 82,5%, iar în rândul credincioșilor de 89,8%. – Idem.

63  Idem. С. 578-579.

64  Idem. С. 579.

65  Idem. – Пасат, 3. С. 580.

66  Из протокола заседания бюро ЦК КП Молдавии от 28 декабря 1976 г. (комментарий 2). – Пасат, 4. С. 89.