Înaltpreasfințitul Damian și Preasfințitul Nicolae au liturghisit la hramul Mănăstirii „Icoana Maicii Domnului Portărița” din or. Comrat
14:56, luni, 26 octombrie, 2026 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca

Cu binecuvântarea Chiriarhului Eparhiei de Cahul și Comrat, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, luni, 26 octombrie, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului Portărița de la Mănăstirea Iviru din Muntele Athos, vicarul eparhial, Preasfințitul Nicolae de Ceadîr-Lunga, a săvârșit Sfânta Liturghie la hramul mănăstirii din Comrat.
Alături de Ierarh au înălțat rugăciuni Înaltpreasfințitul Damian, Arhiepiscop de Fastov, vicar al Mitropoliei Kievului și a Întregii Ucraine, soborul de slujitori, duhovnicul mănăstirii, schiarhimandritul Ioan, și egumena Eufrosenia, stareța așezământului, împreună cu obștea monahală.
La slujbă au participat numeroși închinători, care au venit să se roage în fața Icoanei făcătoare de minuni și să ceară ajutorul Maicii Domnului. Credincioșii au ascultat cu evlavie cuvintele de învățătură și au luat parte la rugăciunile de laudă aduse Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
După Sfânta Liturghie a urmat înconjurul mănăstirii, cu citirea celor patru Evanghelii praznicale, și un Te Deum de sănătate și de mulțumire adus Domnului. La final, Preasfințitul Nicolae a transmis mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Anatolie, adresat Ierarhului oaspete, obștii mănăstirii și închinătorilor, cu ocazia hramului.
Sursa: https://ciuflea.md/i




































În Duminica a XXI-a după Cincizecime, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf....
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 28 august 2026, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a coliturghisit Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de...
În dimineața zilei de Duminică, 9 august, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără...
Marți, 4 august 2026, ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Foca,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh și pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2...
Sâmbătă, 1 august 2026, în ziua cinstirii aflării Moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir,...
În Duminica a V-a după Cincizecime – a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Episcopul Nicolae a oficiat Sfânta...
