Atunci când sufletul iubeşte sincer rugăciunea
18:40, luni, 9 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: multumire, rugăciune, sfaturi duhovnicești, suflet, Tadei de la Vitovniţa

Şi aşa, neîncetat, în simplitatea inimii şi cu vorbele noastre, fiecare suflet să cadă înaintea Domnului – pe lângă pravila ce o avem şi care ne este trebuincioasă (căci de nu avem pravilă, atunci cel necurat ne va da o altă pravilă, alte gânduri).
Dacă sufletul iubeşte sincer rugăciunea, nu se mai poate despărţi de Părintele său. Este neîncetat cu El, mereu în prezenţa Sa – fie că vorbeşte cu oamenii, fie că este la muncă, la serviciu. Este neîncetat cu El și se mişcă în prezenţa Sa, precum îngerii şi sfinţii. Iată, aceasta este arvuna Împărăţiei Cerurilor, încă de aici, de pe pământ.
Un astfel de suflet s-a obişnuit cu viața cerească, și trece din această viaţă, a multelor chinuri şi osteneli, la bucuria cea veşnică a fericirilor, ca unul ce s-a curățit încă de aici.
Extras din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Ed. Predania, București, p. 110

Dumnezeu a rânduit doi îngeri poştaşi. Unul dintre ei se odihnea mereu pe un nor, iar celălat era mereu în...
„Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam?” (Luca 17, 18) “…Omul...
Dintru început ia-ţi îndreptar credinţa, ca să dai rost şi noimă vieţii tale, s-o cârmueşti, adică, cu toate ale sale...
Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să...
Într-o zi, un preot îşi cerceta enoriaşii bolnavi dintr-un spital psihiatric. Acolo, unul din pacienţii care părea să aibă o...
După ce ziua, portul din orașul Pireu (Grecia) este plin de turiști din întreaga lume, noaptea, acesta devine casă pentru...
În acelaşi bloc de locuit trăiau doi vecini. Nu putem spune că unul din ei era mai bogat decât altul,...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova