Un obicei evlavios
21:11, vineri, 2 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: candela, cimitir, hristos a inviat, ingeri, inviere, moarte, obicei, sat

Într-un sat din Drama, exista un obicei evlavios: în noaptea Învierii, după Sfânta Liturghie, creştinii merg la cimitirul satului şi aprind candelele la mormintele persoanelor iubite.
Prin acest gest, ei arată că morţii lor vor învia şi vor fi judecaţi la a doua venire a lui Hristos. Candelele aprinse semnifică acest timp al Învierii.
Înainte cu mulţi ani, o fată a mers împreună cu alte femei din sat în noaptea de Înviere să aprindă o candelă bunicii ei, care murise doar cu câteva zile înainte. În timp ce aprindea candela a cântat „Hristos a înviat!”
Deodată, copleşită de uimire şi admiraţie a văzut toţi morţii înviind, îmbrăcaţi în alb şi însoţiţi de mii de îngeri. Întreaga făptură se scălda într-o lumină orbitoare, la fel ca strălucirea soarelui…În acelaşi timp, se auzeau zeci de mii de cântări îngereşti, care ameţeau cu dulceaţa cântării lor.
Această videnie a ţinut până la momentul când a simţit că cineva o trage de umăr şi şi-a venit în fire. Erau părinţii ei care o căutaseră neliniştiţi din cauza absenţei ei îndelungate.
Acestea au fost relatate de ea însăşi, în timpul călugăriei ei, cu puţine zile înainte de moarte.
Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.271-272

Căndeluță cu lumînare și suport pentru tămîie str. Alba Iulia 21 Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” se află...
„Niciodată nu se săvârşesc slujbele fără lumânări, noi însă le folosim nu pentru a alunga întunericul nopţii, liturghia se săvârşeşte...
Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” vă propune candele agățătoare – Grecia, Rusia, Ucraina, aurite, argintate, filigranate, în stoc...
Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge...
Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe...
Dragii mei, iertați-mă că intervin în intimitatea sufletelor voastre, dar explozia de live-uri menite să înlocuiască rugăciunea din biserici mă...
În Biserica Ortodoxă, cistirea sfinților nu are loc doar la nivel declarativ, ci ea se concretizează prin ținerea sărbătorilor, prin...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău