De ce să ne alegem un sfânt ocrotitor al casei? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

De ce să ne alegem un sfânt ocrotitor al casei?

În Biserica Ortodoxă, cistirea sfinților nu are loc doar la nivel declarativ, ci ea se concretizează prin ținerea sărbătorilor, prin participarea la slujbele săvârșite în biserici în zilele în care ei sunt prăznuiți, prin închinarea la sfintele lor moaşte etc.

Pe lângă acestea, o altă formă prin care creștinii își exprimă cinstirea față de sfinți este aşezarea lor ca ocrotitori sau patroni ai caselor. Sfântul ocrotitor al casei are rolul de a-i păzi pe toți cei care locuiesc în casă și pe toate cele din cuprinsul ei.

Dacă familia și-a ales deja sfântul ocrotitor cu prilejul cununiei religioase, spre exemplu, atunci este bine să se păstreze același sfânt în cazul construirii unei alte case. Icoana sfântului respectiv trebuie așezată la loc de mare cinste, iar în fața ei va arde în permanenţă o candelă.

De asemenea, în ziua pomenirii lui, membrii familiei participă la Sfânta Liturghie aducând cu ei prinoase, care vor fi binecuvântate îndată după slujbă şi împărţite tuturor celor din biserică. Tot în acea zi, acasă, se poate face și o sfeștanie însoțită de o agapă, ca pentru o sărbătoare a familiei, putând fi invitaţi la masă preotul, rudele, vecinii şi, mai cu seamă, cei sărmani şi neajutoraţi.

Sfinţii ocrotitori ai casei nu rămân niciodată datori, ci revarsă totdeauna darurile lor asupra celor care le cer să mijlocească pentru ajutorul și mântuirea lor.

https://doxologia.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com