„Eu mi-am răspuns că se poate!”

De Ziua Copilului se va desfăşura ultramaratonul 100 for Children, eveniment caritabil ce are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii aflați în tabăra de la Valea Plopului.

Redacția Știri pentru viață a realizat o serie de interviuri cu cei care aleargă la maraton. Astfel veți avea ocazia să cunoașteți câte un participant în fiecare zi.

Eugeniu Dedov este un tânăr absolvent de al Facultății de Filologie din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Pe 31 mai vine în România să alerge pentru copiii de la Valea Plopului și am găsit puțin timp să-l întreb câteva lucruri despre motivația cu care s-aînscris în concurs.

Ce v-a determinat să vă înscrieți la Maratonul 100 for Children? Știți vreo situație concretă care v-a convins că acțiunile de susținere sunt cu adevărat eficiente în a îmbunătăți viaţa sișansele unui copil?

Înscrierea la Maratonul 100 for Children a fost determinată de amintirile pe care le am din tabăra de la Valea Plopului organizată de ASCOR, de dragostea faţă de copii şi nu în ultimul rând de însăși această inițiativă. În fiecare zi alergăm foarte mult, deseori inutil: alergăm după bani, carieră, statut social, stimă, apreciere etc. De ce nu am alerga 100 de km şi pentru visele acestor copilaşi? Eu mi-am pus această întrebare când am văzut afişul. Şi tot eu mi-am răspuns: DA, SE POATE.

Orice acţiune de susţinere a unui copil, fie că e o campanie de fundraising, o donaţie de alimente, bunuri materiale sau că e o simplă discuţie, poate îmbunătăţi şansele unui copil, și mai ales dragostea.

Ştiu foarte multe astfel de situaţii, cunosc copilaşi care frecventează regulat atelierele de pictură, sculptură, ceramică, broderie de pe lângă biserica din sat. Ei fac lucruri minunate doar fiindcă au simţit încrederea şi susţinerea celor din jur.

Ce vă vine în minte când vă gândiți la Părintele Tănase și la copiii de la Valea Plopului?

Când mă gândesc la Părintele Tănase şi la copiii de la Valea Plopului îmi vine în minte o mare familie, un model pentru toţi oamenii şi un TATĂ de pe chipul căruia dragostea alungă orice urmă de grijă şi care transmite necondiţionat, fără contor, încredere şi siguranţă. Mă gândesc deseori că acesta e cel mai bun exemplu că da, se poate şi la noi, se poate şi în ciuda tuturor piedicilor, trebuie doar să ne dorim aceasta. Mă gândesc la acei copii care nu s-au născut şi care râd de noi, râd cum plimbăm o potaie prin toate parcurile posibile, îi cumpărăm hăinuţe, tot felul de alimente speciale dar nu ne dorim copii.

Ce i-ați spune unei femei care află că este însărcinată într-un moment dificil pentru ea și pentru tatăl copilului, iar cei din jur o presează să facă avort?

E o întrebare grea. Ar fi multe de spus. În primul rând cred că i-aş povesti mai multe lucruri şi situaţii din viaţa mea fiindcă, după părerea mea, în asemenea cazuri există o barieră între vorbitori, o reacţie specifică relaţiei doctor-pacient sau elev-profesor. Nu toţi percep un sfat ca o dorinţă sinceră de ajutor. Apoi i-aş povesti despre alternative, despre soluţii, partea practică a dialogului, despre Valea Plopului, despre copilaşii de la Bănceni, despre adopţie, despre familiile care nu pot avea copii, dar îşi doresc nespus.

De ce credeți că este nevoie ca tinerii să facă voluntariat pentru viață?

Cred că a fi pentru viaţă deja e o acţiune permanentă de voluntariat, indiferent că suntem uniţi într-o asociaţie sau nu. Tinerii prin model trebuie să facă voluntariat şi astfel sunt convins că cei din anturajul lor vor şti că mai sunt şi altfel de tineri, că mai sunt tineri care merg la biserică în ciuda generalizărilor din mass-media, că mai sunt tineri care percep relaţia ca fiind premergătoare căsătoriei nu ca ceva ce duce spre pat. Aceasta cred că trebuie să facem noi tinerii.

Dacă ați avea în fața dumneavoastră un om care ar putea face o donație pe site-ul www.provita.galantom.ro, cum l-ați convinge?

I-aş povesti despre aceşti copilaşi şi i-aş oferi lecţia de viaţă primită de la un pici de 5 ani la Valea Plopului:

Eram frânt după o zi de muncă, o zi în ca am cărat cu băieţii betoane, seara la vecernie, în timp ce stăteam pe scaun se apropie un băieţel de mine. Am vorbit. M-a întrebat dacă sunt obosit şi mi-a pus mânuţa pe cap după care a urmat întrebarea:

-Ai copii?

-Nu, am răspuns eu.

-De ce? Toţi trebuie să aibă copii, mi-a răspuns pe un ton dojenitor acel mic apostol al generaţiei sale.

… Cam astea i-aş spune, aş face astfel un portret de grup al acelor copii, al isteţimii de care dau dovadă şi al educaţiei pe care o au şi de care au nevoie în continuare.

A dialogat cu Eugeniu Dedov,  Alexandra Nadane, http://stiripentruviata.ro/