A trecut la cele veșnice Părintele Protoiereu Mitrofor Dumitru Turtureanu
17:59, duminică, 15 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: duhovnic, mitropolit vladimir, moarte, preot

Trecerea la cele veșnice a Părintelui Dumitru este o pierdere grea pentru cei care, nou-adormitul rob al lui Dumnezeu a fost sprijin, îndrumător și bun sfătuitor. De-a lungul vieții pământești, Preacuernicia Sa a păstorit nenumărați credincioși, cărora, devenindu-le duhovnic, și-a făcut loc în inimile lor, datorită blândeții, a răbdării și a înțelepciunii cu care se apropia de toți cei care aveau nevoie de îmbărbătare duhovnicească.
Părintele Dumitru s-a făcut apreciat și respectat și printre confrații slujitori, datorită credincioșiei și hărniciei sale cu care muncea pentru întărirea și înfrumusețarea Casei Domnului.
Datorită acestor calități duhovnicești, chipul senin al Prot. Mitr. Dumitru va rămâne permanent în memorie, noi urmând a ne ruga pentru odihna vrednicului slujitor al Altarului lui Hristos, dar și pentru ca noi, cei rămași aici, pe pământ, să găsim în noi putere și voință pentru a urma pilda cea bineplăcută a Preacucerniciei Sale.
Dumnezeu să-l ierte!
Cu arhierești binecuvântări,
+ VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
***
Prot. Mitr. Dumitru Turtureanu a absolvit Seminarul Teologic de la Odesa, revenind acasă, începe o prodigioasă activitate pastoral-misionară în calitate de slujitor al Bisericii. De-a lungul timpului este preot în parohia Sculeni, r. Ungheni, unde construiește sfântul lăcaș din temelii, devine Protopop și duhovnic al acestei circumscrpiții, îndeplinind cu smerenie și onoare această ascultare. Până la sfârșitul vieții a păstorit credincioșii din parohia Ciutulești, r. Florești. A fost decorat de către Întâistătător cu toate distincțiile preoțești, pentru munca depusă spre binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Duhovnicul este dator să acționeze precum un medic – să-i ajute să-și conștientizeze patima oricărui om care vine la el, să-l...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Cu cizma pe icoane La Mănăstirea Zloţi, într-o zi de duminică din primăvara anului 1947, când slujba era în toi, în...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Ce este și ce nu este un duhovnic? – Interviu cu Pr. Nicolae Dima ⭕ Abonează-te și află primul noutățile!...
Lazăre, vino afară! (Ioan 11, 43) Iubiţi credincioşi, Minunea învierii lui Lazăr ne este cunoscută tuturor. Am auzit de Marta...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc