În Serbia a avut loc exhumarea moaștelor cuviosului Iustin (Popovici)
1:53, vineri, 20 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: aflarea moaştelor, iustin popovici, serbia

Mii de credincioși din Serbia si din alte republici ale fostei Iugoslavii, din Grecia, Rusia, Germania, Elveția, Statele Unite ale Americii, Australia și din alte țări, au venit in aceasta sambata, 14 iunie 2014, la Mănăstirea Celije, situata la o sută de kilometri de Belgrad, pentru a se inchina la moastel Sfantului Iustin (1894-1979), canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă în anul 2010.
Exhumarea moastelor a avut loc joi, 12 iunie, în timp ce Liturghia solemnă a fost oficiată pe 14 iunie, la sărbătoarea sfântului.
Patriarhul sarb Irineu a prezidat Sfanta Liturghie, slujind alaturi de Episcopul locului, Milutin, de Mitropolitul Atanasie de Limassol (Biserica Ortodoxa a Ciprului), Mitropolitul Nicolae de Mesogea și Lavretic (Biserica Ortodoxă a Ciprului), Arhiepiscopul Marc de Berlin și Germania (Biserica Ortodoxă Rusă din afara granitelor) și de alti 15 Episcopi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Au fost prezenti preoti ortodocsi, in numar mare, sositi din diferite țări si de pe Muntele Athos.
La sfârșitul slujbei, sfintele moaște au fost însoțite de la locul de slujire, până in noua biserica cu hramul Sfantul Sava, și apoi din nou în biserica veche, unde se odihnesc in prezent. Credincioșii s-au inchinat la sfintele moaste, pe parcursul mai multor ore.
La slujba au mai participat, de asemenea, directorul Oficiului pentru Culte al Republicii Serbia, Mileta Radojević, reprezentanți ai armatei sarbe și alți oficiali.
Sursa: http://www.lonews.ro/

Nefiind biruit de neîncetatele sale griji privitoare la buna rânduială a mănăstirii şi de asprele lui nevoinţe, Preacuviosul Iov (în...
Pe vremea fericitului arhimandrit al Lavrei Peşterilor Elisei Pleteneţki (sec. XVII), părinţii mănăstirii săpau să facă un mormânt lângă paraclisul...
„Din tinerețile tale lui Dumnezeu slujind, prin multă ascultare, prin trudă și prin lacrimi, ai stins văpaia patimilor din trup...
«Pământul Belgorodului, şi împreună cu el şi întreaga Biserică Ortodoxă Rusă prăznuieşte o dată istorică – aniversarea a100 de ani...
Moastele Sfantului Serafim de Sarov au fost descoperite in ziua de 3 iulie 1903. Zilele urmatoare a avut loc o...
În acest an se împlinesc 120 de ani de la nașterea și 35 de ani de la mutarea la Domnul...
S-a născut în anul 1896, într-un sat din sudul Rusiei, în perioada postrevoluţionară Ioan şi familia sa au emigrat în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău