Pentru ce sunt cheltuiți banii creștinilor la Biserica „Sf. Dumitru” ?

Guvernarea ignoră Legea egalității de șanse și lasă neajutorate minoritățile care au găsit șansa de a se simți în rând cu toată lumea.

Pentru cei care se chinuiesc să demonstreze că preoții duc un mod de viață parazitar și pun prețuri exorbitante la serviciile divine cu scopul de a-și rotunji burțile și de a se lăfăi prin Jeep-uri, ar fi util să-și încordeze nițel mușchiul și să meargă la Biserica „Sf. Dumitru” din Chișinău. Să nu le fie frică, deoarece, ajunși acolo, nu va fi nevoie să-și cheltuie banul pentru lumânări sau icoane… Este de ajuns să-l găsească pe Nichita.

Nichita nu este un popă gras și rumen la față, el nu are nici mașină. Este copilul ăsta care îți vine în întâmpinare, surâzând, și pe care, oricât de înțelept te-ai crede, nu vei reuși să-l convingi că Dumnezeu nu există. Nu, Nichita nu este fanatic, el este fericit, iar acest sentiment și-l datotează Prietenului care acum șase ani l-a condus pe el și pe maică-sa să cerșească anume la poarta Bisericii „Sf. Dumitru”.

Neașteptata întâlnire a lui Nichita cu un popă și liftul lui Pantiuha
Nichita avea șapte ani, nu era școlarizat și trăia doar din cerșit până în ziua când mâna sa întinsă i-a atras atenția unui popă de aici, pe nume Pavel Borșevschi. Acest popă a început să-l hrănească zilnic pe el și pe mamă-sa, l-a atras pe Nichita în munca comunității, l-a înscris la un liceu și, ca să nu umble nopțile de drumuri, l-a cazat la un centru de plasament. Astăzi, Nichita a devenit o persoană integră, care vorbește frumos, învață bine, iar în timpul liber muncește la biserică.

El îți va spune că nu lucrează pentru burțile popilor, ci pentru susținerea altor nevoiași, unul dintre care este și Pantiuha. Deși este imobilizat în cărucior, acesta este un IT-ist de excepție. Locuind într-un apartament de la parter, dar nefiind în stare să ridice puținele scări de la intrarea în bloc, el a proiectat construcția unui lift special până la balconul odăii sale. Primăria i-ar fi promis că-i va face liftul, dar au fost vorbe goale. Într-o zi, însă, Pantiuha i-a povestit despre planurile sale lui popa Borșevschi. Cât ai zice pește, acesta i-a găsit specialiști, care i-au construit liftul și tot popa a suportat cheltuielile.

„E bine să vezi fața omului căruia îi faci bine”
Acestea sunt doar două din mulțimea de cazuri, în care persoanele vulnerabile și-au schimbat viața după ce s-au încadrat în comunitatea de la „Sf. Dumitru”, unde în ultimul deceniu activează și Centrul social „Agapis”. Popa pomenit mai sus, Pavel Borșevschi, care este parohul bisericii, afirmă că s-a inspirat din viața sfântului Ioan de Kranștadt, care deschidea „case pentru învățarea lucrurilor bune”. „Biserica ajută pe oricine, dar fiecare trebuie să fie pus în slujirea celuilalt. Dacă nu ai mâini, lucrează cu picioarele. Dacă nu ai picioare, lucrează cu mâinile tale. Eu mă simţeam neajutorat, când cineva îmi spunea că are vreo problemă. Nu era suficient să-i spun: „Bine, Dumnezeu ne ajută!”. Hristos nu vrea ca să ne ocupăm doar de sfinţirea vieţii, dar și să măncăm. Și atunci de ce am ascunde colacii şi bomboanele, pe care ni le aduce lumea? Așa cum Hristos a înmulțit pâinea pentru cinci mii de bărbați, așa se vor înmulți și colacii noștri, dacă-i vom împărți. Pentru că izvorul simţurilor este inima. Și adevărata milostenie se deosebește de fondul păcii, când dai bani aiurea, fără să știi unde vor ajunge. E bine să vezi fața omului căruia îi faci bine”, ne explică preotul Pavel Borșevschi.

Cum se alege carnea pentru pacienții de la Costiujeni
Lucrul a început cu o școală duminicală, unde venea lume de peste lume în primii ani de după căderea URSS. Primii profesori, regretata preoteasă Natalia Stihii, profesorul Sergiu Onescu și soția sa munceau gratis. Mai mult, biserica hrănea bătrânii de la azilul din Chișinău, iar din 2004 până în prezent îi asigură o dată în săptămână cu de-ale gurii pe pacienții Spitalului de Psihiatrie din capitală. „Încercăm să facem mâncare bună. Dacă e carne, să fie carne de care mâncăm și noi. Mâncarea este verificată din punct de vedere medical, după care ajunge la cei bolnavi”, adaugă preotul. Toate cheltuielile pentru alimentarea pacienților de la psihiatrie sunt suportate de parohie. Adică, sunt banii enoriașilor, achitați pentru botezuri, cununii și alte trebuințe. Din aceeași sursă sunt remunerați și bucătarii, care pregătesc mâncare pentru lucrătorii bisericii, pentru profesorii și elevii centrului social, dar și pentru cerșetorii de la poarta bisericii.
Biserica a deschis și câte un paraclis la Gimanziul-Internat nr. 2 și la Centrul Mamei și Copilului. Pruncii de care părinții se dezic sunt botezați de către nani din comunitate, care își asumă responsabilitatea să îngrijească de aceștia. Mai mult de jumătate dintre acești copii au fost ulterior înfiați și, respectiv, încadrați în familii.

„Să oferim câte un colac, nu era destul…”
În 2004, în sprijinul comunității a venit preotul Vasile Ciobanu și soție-sa Larisa, care avea experiență în domeniul ajutorului social. „Să oferim câte un colac, nu era destul. Și atunci dna Ciobanu mi-a propus să învăţăm copiii din familiile vulnerabile să facă ceva util”, menționează preotul Pavel. Astfel, la biserică au fost deschise ateliere de pictură, broderie, cusătorie și lemnărie. Se predau și lecții de muzică corală și pian. În lipsă de spațiu, au fost extinse clădirile din curtea bisericii. În prezent, la „Sf. Dumitru” sunt instruiți circa o sută de copii, iar salariile pedagogilor sunt achitate din aceleași contribuții ale credincioșilor.
Mai târziu a început lucrul pentru integrarea socială a copiilor cu dizabilități și a celor cu sindromul Down. Fiecare zi de miercuri este destinată acestora. Ei sunt hrăniți și consultați, iar unii dintre ei frecventează atelierele de creație. „Ne străduim să-i descătuşăm psihologic, să le demonstrăm că sunt necesari societății și că ei sunt mai importanţi decât noi. De n-ar fi ei, Dumnezeu demult nu ar mai avea pentru ce ţine lumea asta”, consideră părintele Pavel. Biserica acordă acestor copii și bani pentru frecventarea bazinului, dar le organizează și excursii la mănăstiri. Degrabă, la „Sf. Dumitru” va avea loc a doua cununie între doi tineri cu dizabilități.

„Hristos va decide cine trebuie să câștige alegerile”

Astfel a și apărut ideea de a construi în preajma bisericii un edificiu cu cinci etaje care ar putea fi finisat în acest an, dacă biserica va găsi susținerea financiară necesară. Noutatea proiectului constă în reabilitarea atât psihologică, cât și medicală a copiilor. Aici este construită o capelă, în care se va oficia Liturghia în special pentru persoanele cu dizabilități. „Slujba va începe mai târziu, va fi mai scurtă, pentru că acești copii nu pot veni la biserică atât de devreme ca și alții și au nevoie și de mai mult spaţiu”, afirmă Pavel Borșevschi. Și preotul Andrei Rusu de la aceeași biserică ne vorbește despre beneficiile conlucrării dintre copiii cu dizabilități și cei cu sindromul Down: „Încercăm să-i învățăm pe suferinzii de Down să împingă cărucioarele celor cu probleme la picioare. Iar aceștia, la rândul lor, să-i îndrumeze în viață pe primii”. Pentru întreținerea centrului, comunitatea speră să adune bani inclusiv din expozițiile cu vânzare a lucrărilor copiilor de aici, dar și din darea în arendă a unei săli de conferințe.

Jumătate din costul lucrărilor efectuate deja au fost sponsorizare de instituții private și de stat și de către unele persoane publice, iar cealaltă jumătate – din banii creștinilor. Pentru finisarea construcției sunt necesare încă 1,5 mln. de euro. Preotul Borșevschi ne spune că a solicitat sprijinul unor înalte persoane în stat, dar nu a primit niciun răspuns. El regretă că banii pe care organizațiile internaționale îi trimit în RM pentru construcția unor asemenea centre nu ajung la destinație. Clericul își amintește că niște olandezi au propus Primăriei Chișinău două milioane de euro pentru edificarea unei asemenea instituții. Primăria a alocat terenul necesar, care ulterior a fost împărțit în loturi și vândut, iar olandezii au rămas mască… „Păcat că demnitarii noștri nu se gândesc și la implementarea legilor pe care le adoptă. Tind să cred că acești copii frumoși înseamnă pentru elita noastră politică un fel de neoameni”, adaugă părintele Pavel. Deși speră că măcar în campania electorală cineva le va întinde o mână de ajutor pentru a finisa construcția, el refuză categoric să facă publicitate politică. „Eu aș putea doar să mă rog pentru ei și Hristos va decide cine trebuie să câștige alegerile”, punctează preotul.

După ce ai aflat toate astea, stimate vizitator al Bisericii „Sf. Dumitru”, chiar dacă ai venit aici să fotografiezi burți rotunde de popi și chiar de crezi că numai debilii se roagă lui Dumnezeu, mă gândesc că ai putea să cumperi o lumănărică și să lași acolo un leu, doi. Nimeni nu te roagă, tu decizi.

Un articol de: Pavel Păduraru, Sursa: www.timpul.md