Sfanta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Hîrbovăț
20:27, sâmbătă, 12 iulie, 2014 |

Sîmbătă, 12 iulie 2014, cînd Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții și întru tot lăudații mai marii Apostolilor Petru și Pavel, omagiatul zilei acesteiaPreasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în de Dumnezeu păzită mănăstirea Hîrbovățului.
În dimineața zilei Sfințitul Arhimandrit al acestei mănăstiri, Preasfinția Sa PETRU, a fost întîmpinat de Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța), stareț al mănăstirii Hîrjauca împreună cu mulțimea de credincioși adunați astăzi la prăznuirea Sfinților Ocrotitori a mult stimatului nostru Arhipăstor.
În cadrul Sfintei Liturghii, alături de Ierarh au coliturghisit Secretarul Eparhial, Preot Vadim COROSTINSCHI, Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța), starețul mănăstirii Veverița, Arhimandritul SPIRIDON (Jalbă), Protopopul de Călărași, Protoiereul Grigorie DODON, slujitorii mănăstirii și alți preoți și diaconi.
Răspunsurile la strană au fost oferite de renumitul Cor de Preotese din cuprinsul Episcopie de Ungheni și Nisporeni dirijat de Dna Iozefina VIZITIU (Gajim).
Prezent la Slujba Praznicală a fost și Starețul mănăstirii Căpriana, Arhimandritul FILARET (Cuzmin), care s-a rugat împreună cu slujitorii și creștinii iar la final a adresat un cuvînt de felicitare Preasfinției Sale.
Alături de inoriașii și pelerinii veniți la mănăstire s-au rugat și oficialități ai conducerii locale și raionale printre care primarul satului Onișcani din r-nul Călărași, Dn Gheorghe GRECU.
După Sfînta Liturghie toți cei prezenți l-au felicitat pe rînd pe omagiatul zilei acesteia Preasfințitul PETRU, urîndui sănătate trupescă și sufletească, ani mulți, ajutor de la Domnul în activitățile pe care la face și nu în ultimul rind mîntuire sufletească.
La final Chiriarhul, s-a rugat în fața vestitei Icoane a Maicii Domnului Făcătoare de minuni din această mănăstire a Hîrbovățului.
sursa http://episcopia-ungheni.md/










Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău