Intimitatea vieţii de familie – cui aparţine decizia naşterii de prunci

– După naşterea copilului, cuplul trebuie să se abţină de la relaţii conjugale? Există o limită de vârstă? Pot hotărî ei singuri sau trebuie să aibă permisiunea duhovnicului lor?

– Sunt, într-adevăr, nişte întrebări foarte im­portante. De bună seamă, Sfânta Scriptură nu vorbeşte lămurit în această privinţă; chiar şi Sfintele Canoane păstrează tăcerea. Totuşi, în duhul Sfintelor Scripturi şi prin Sfântul Duh care sălăşluieşte în Biserică, Biserica poate da un răspuns la câteva dintre întrebările ce se pun pe tema asta.

Avem, pur şi simplu, o oarecare libertate în această privinţă, o anume flexibilitate, pentru că, trebuie să înţelegem, nu poţi folosi o formulă în viaţa lăuntrică a cuplului! Vă rog să fiţi atenţi: viaţa cuplului este tainică, foarte intimă, atât de privată – să nu vă smintiţi! – atât de privată încât nu doar tatăl şi mama nu pot interveni, ci nici măcar duhovnicul, decât dacă e rugat să o facă!

Unii oameni vorbesc şi bârfesc despre viaţa lor intimă cu prietenii la muncă, unele femei fac glume pe seama bărbaţilor lor, bărbaţii fac glume pe seama soţiilor, despre problemele şi relaţiile lor conjugale. Oameni ca aceştia nu-s foarte maturi şi, fără îndoială, greşesc făcând aşa, fiindcă întinează acest aspect tainic, ascuns, al vieţii cuplului, şi însăşi taina vieţii de familie! E creditul Bisericii noastre şi al creştinismului că îngăduie celor doi soţi libertate de mişcare.

Aşadar, există o oarecare libertate şi flexi­bi­litate în viaţa privată a cuplului, în care nici măcar duhovnicul nu poate propune sau cere ceva. Nu ne băgăm, doar aducem chestiunea în discuţie, iar părinţii hotărăsc! Perechea e singura care poate decide dacă vor să aibă mai mulţi copii – soţii sunt singurii răspunzători.

– Şi, totuşi, câţi copii ar trebui să avem?

– Am spus mai devreme că este creditul Bisericii, al Sfintelor Scripturi şi al Ca­noanelor Bisericii că nu specifică lucrul ăsta. Cât de mulţi vreţi? Unul? Doi? Trei, patru, cinci? Cineva pe care sunt sigur că mulţi dintre voi îl cunosc ne-a trimis o invitaţie la botezul celui de-al zecelea copil al său! Şi-am zis: „Să le dea Dumnezeu mulţi ani!” Zece copii!… Acum, dacă tatăl e un erou, în cazul ăsta mama e de zece ori mai mult! Să dai naştere şi să creşti atâţia copii e curat eroism! Eu nu-s căsătorit, dar prin harul lui Dumnezeu înţeleg asta foarte bine. Vă zic adevărul, mă închin înaintea unor astfel de mame şi a unor astfel de taţi! De ce mă plec înaintea lor? Fiindcă e mucenicie să creşti atâţia copii!

Deci câţi copii ar trebui să aibă cineva? Câţi va vrea cuplul! Ei trebuie să hotărască, nimeni altcineva. V-o zic pentru a treia oară, nici măcar duhovnicul nu se bagă!

Dar, fiţi cu băgare de seamă, este posibil ca o femeie să rămână mai greu însărcinată, şi soţii să aibă doar doi sau trei copii. Asta nu înseamnă că ar trebui să nu mai aibă relaţii trupeşti, fiindcă păcat e doar evitarea sarcinii prin metode contraceptive. Dacă femeia are dificultăţi în a zămisli, atunci soţii se pot împreuna, atât timp cât nu împiedică zămislirea! Asta o spune chiar şi dogmatica ortodoxă: cei doi soţi nu păcătuiesc atât timp cât nu se feresc să zămislească.

Sigur, ei trebuie să se înfrâneze de la Sfânta Împărtăşanie vreme de trei zile, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul. Am spus mai înainte că nu avem canoane în această privinţă. Sfântul Nicodim, plecând de la A Doua Lege (Deuteronomul), arată că atunci când iudeii urmau să primească Legea lui Dumnezeu, Dum­ne­zeu le-a poruncit prin Moisì să se înfrâneze de la relaţii conjugale timp de trei zile – Sfântul Nicodim spune că de vreme ce Dumnezeu a legiuit aşa atunci, putem concluziona şi noi că înainte de Sfânta Împărtăşanie se cuvin trei zile de înfrânare.

Arhimandritul Athanasie My­ti­lineos

Extras din Familia Ortodoxa, Colecția Anului 2011, Editura OrtodoxPress, 2012 p. 19-21