Cum poate fi adus și soțul la credinţă?

Slujind fericirii vremelni­ce a soţului, soţia trebuie să slujească şi mântui­rii lui veşnice, şi doar atunci îi va fi de ajutor cu adevărat.

Dar cum îşi poate ea îndeplini această meni­re? Situaţia ei o ajută şi în acest caz, şi ea poate realiza în tăcere schimbarea mântuitoare ce nu ar putea fi realizată prin nici un fel de îndemnuri. Să presupunem că soţul ei şovăie între cre­dinţă şi necredinţă, sau priveşte cu nepăsare lucrarea mântuirii sale pentru că este absorbit de preocupările vieţii sociale, sau este furat de sminteli şi de îndoială – şi iată că alături vede un om care trăieşte în duhul credinţei. Soţia triumfă: ea săvârşeşte mântuirea soţului său. Ast­fel, ea nu propovăduieşte despre Mântuitorul, ci Îl întrupează în viaţa sa; nu-l învaţă pe soţul său adevărurile Evangheliei, ci prin faptele sale, prin cuvintele sale, prin toată rânduiala vieţii sale în­rădăcinează în el adevărurile acestea. Fără să ex­plice teoretic adevărurile acestea, ea îl face pe so­ţul ei să le simtă.

Această lucrare a femeii nu este inventată de noi. Apostolul Petru o porunceşte limpede, punând îndeplinirea ei în strânsă le­gătură cu dependenţa femeii de bărbat: femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri. Dar pentru ce? Pen­tru ca acei bărbaţi care nu se pleacă cuvântului să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viaţa voastră curată şi temă­toare de Dumnezeu (I Pt. 3, 1-2).

Iată unde se află adevărata măreţie a femeii, cu toată subordonarea ei aparentă! Soţul trebuie să fie orb sau din cale-afară de împietrit ca să nu fie impresionat de priveliştea cucerniciei adevărate şi vii care se manifestă în viaţa soţiei lui şi ale cărei roade sunt pentru el atât de plăcute, încât se întreabă fără să vrea cine a câştigat mai mult: el, pentru viaţa de acum, sau ea, pentru viaţa viitoare? Şi ce fericire este pentru soţie când citeşte în inima soţului său aceste cuvinte dumnezeieşti: nu este bine să fie omul singur (Fac. 2, 18), şi ce amar este pentru ea – dacă este în stare să înţeleagă aceas­ta – când citeşte în inima soţului cu totul alte cu­vinte: „Bine este să fie omul singur!”

Din Cum să o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 42-44