Cum poate fi adus și soțul la credinţă?
9:48, luni, 18 august, 2014 | Cuvinte-cheie: apostolul Petru, credinta, necredinţa, propovăduirea, sfaturi pentru soti

Slujind fericirii vremelnice a soţului, soţia trebuie să slujească şi mântuirii lui veşnice, şi doar atunci îi va fi de ajutor cu adevărat.
Dar cum îşi poate ea îndeplini această menire? Situaţia ei o ajută şi în acest caz, şi ea poate realiza în tăcere schimbarea mântuitoare ce nu ar putea fi realizată prin nici un fel de îndemnuri. Să presupunem că soţul ei şovăie între credinţă şi necredinţă, sau priveşte cu nepăsare lucrarea mântuirii sale pentru că este absorbit de preocupările vieţii sociale, sau este furat de sminteli şi de îndoială – şi iată că alături vede un om care trăieşte în duhul credinţei. Soţia triumfă: ea săvârşeşte mântuirea soţului său. Astfel, ea nu propovăduieşte despre Mântuitorul, ci Îl întrupează în viaţa sa; nu-l învaţă pe soţul său adevărurile Evangheliei, ci prin faptele sale, prin cuvintele sale, prin toată rânduiala vieţii sale înrădăcinează în el adevărurile acestea. Fără să explice teoretic adevărurile acestea, ea îl face pe soţul ei să le simtă.
Această lucrare a femeii nu este inventată de noi. Apostolul Petru o porunceşte limpede, punând îndeplinirea ei în strânsă legătură cu dependenţa femeii de bărbat: femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri. Dar pentru ce? Pentru ca acei bărbaţi care nu se pleacă cuvântului să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viaţa voastră curată şi temătoare de Dumnezeu (I Pt. 3, 1-2).
Iată unde se află adevărata măreţie a femeii, cu toată subordonarea ei aparentă! Soţul trebuie să fie orb sau din cale-afară de împietrit ca să nu fie impresionat de priveliştea cucerniciei adevărate şi vii care se manifestă în viaţa soţiei lui şi ale cărei roade sunt pentru el atât de plăcute, încât se întreabă fără să vrea cine a câştigat mai mult: el, pentru viaţa de acum, sau ea, pentru viaţa viitoare? Şi ce fericire este pentru soţie când citeşte în inima soţului său aceste cuvinte dumnezeieşti: nu este bine să fie omul singur (Fac. 2, 18), şi ce amar este pentru ea – dacă este în stare să înţeleagă aceasta – când citeşte în inima soţului cu totul alte cuvinte: „Bine este să fie omul singur!”
Din Cum să o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 42-44

Evanghelia care se citeşte în Duminica Umblării pe mare este plină de înţelesuri duhovniceşti care îl privesc nu doar pe...
Iubiţii mei, aţi auzit sfânta şi sfinţita Evanghelie. Evanghelia de astăzi demonstrează că Hristos nu este doar om ca noi,...
Pentru toţi este valabilă această metodă. Unul pătimeşte într-un fel, celălalt în alt fel, dar numai prin felurite căderi şi...
Oamenilor le este cu neputinţă să trăiască fără lucruri materiale. E un fapt cât se poate de evident. Dumnezeu ne-a...
Un tânăr bogat, care trăia în desfătările lumii şi de cele sufleteşti nici habar nu avea, avu într-o noapte un...
Primul sfat pe care vi-l dau: să nu bravaţi! Să nu ţineţi crucile afară! Să nu faceţi ca Sfântul Petru:...
„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 35)...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău