Parintele Proclu – Mântuirea sau sfârşitul lumii stau în voinţa noastră! (video)
6:53, marți, 6 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: antihrist, mantuire, Parintele Proclu, pustnic, sfarşitul lumii, sfaturi duhovnicești, video

Mântuirea sau sfârşitul lumii stau în voinţa noastră! Aşa o lăsat Dumnezeu… Că Dumnezeu când vede că lumea se pocăieşte, se duce la Biserică, se mărturiseşte şi se păzeşte fiecare să trăiasca într-o viaţă curată, atuncea Dumnezeu îndelungă [prelungeşte timpul], trece neamul nostru cu pace dincolo şi va veni sfârşitul când lumea s-o umple` de răutate. Şi dacă amu` lumea s-o umplut de răutate s-ar putea să fie sfârşitul şi în toată clipa, să fie în toată clipa!
Dumnezeu înfrânează sfârşitul ca să treaca cu pace dincolo toată omenirea creştinească, iar daca se vor împuţina creştinii care aleargă la pocăinţă, vor rămânea puţini, atuncea da, vine, nu mai aşteptăm altceva decât sfârşitul! Şi atuncea atâta mai rămâne, o rugăciune în gand şi cât putem să plângem. Tot aceia care s-au trezit cu sufletul n-au altceva decât să plângă. Atâta o mai rămas: plânsul! Numai prin plâns vom scăpa de primejdia lui Antihrist.


Profeția Sfântului Cuvios Efrem Sirul despre sfârșitul lumii și antihrist. Interpretare: Sebastian Velciev...
Riscurile inteligenței artificiale sunt uriașe. Utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale poate duce la o dictatură fără precedent ce poate deschide...
Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinții Părinți, Sfinții Prooroci, noi...
Vineri [II In. l, 13; Mc. 15, 22-25, 33-41]. Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu scrie: „mulţi amăgitori au ieşit în...
L-am întrebat într-o zi, în chilia lui: ”Părinte, în ultima vreme se vorbește mult despre 666, despre venirea lui antihrist...
«Viețile oamenilor pot fi năruite sub pretextul „curățirii Bisericii”, dacă aceşti oameni nu par prielnici organizației. Preoți, mireni şi monahi...
În această conferinţă vom vorbi despre anii dinaintea venirii lui Antihrist. Cu toţii ştim că îi trăim deja. Eu voi...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice