Masonii luptă din umbră, de aceea sunt periculoşi
15:53, marți, 1 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: casatorie, erezii, masonerie, masoni, Porfirie Kavsokalivitul, sfaturi duhovnicești, spovedanie

Într-o zi, discutam cu părintele despre secte, iar el mi-a povestit următoarea întâmplare:
A venit la mine odată o fată cumite, educată, din familie bună şi creştină. Mi-a spus că are un pretendent, un domn destins, serios, bogat, cultivat, atâta doar că era mason, şi m-a întrebat ce să facă. I-am spus să nu-l ia dacă e mason. Atunci, mi-a replicat că bărbatul respectiv avea un caracter bun şi că ar putea să-l atragă la Ortodoxie. Eu i-am răspuns că n-o să reuşeacă. Nu m-a ascultat şi s-a măritat cu el.
Nu a mai trecut pe la mine mulţi ani, până într-o zi, când a venit cu tot cu el şi cu copilul. În chilia mea a intrat singură. „Ei, cum o duci?”, am întrbat-o. „Bine”, mi-a răspuns. „Te spovedeşti, te mai împărtăşeşti?”. „Aproape în fiecare an”. „Mai mergi la biserică?” „Uneori, rar”.
I-am zis să-l cheme şi pe soţul ei şi i-am zis aceluia: „Ştii, înainte de a se căsători, soţia ta m-a asigurat că te va face creştin, dar văd că ai făcut-o tu pe ea mason”.
-Părinte, cum a crezut femeia că-l poate transforma din mason în creştin, din vreme ce masonii luptă deschis împotriva creştinismului?
– Nu, alţii luptă deschis, nu masonii; masonii luptă din umbră şi de aceea sunt periculşi. Ei nu-ţi spun să nu faci cruce, să nu mergi la biserică ori să nu te spovedeşti, ci-ţi spun: „Fă-le pe acestea, dar vin-o şi la noi!” Te influenţează uşor-uşor, încât nic nu-ţi dai seama că, la un moment dat, ai încetat să mai fii creştin şi ai devenit mason.
***
Părintele cunoştea nu numai conţinutul ereziilor, ci şi tehnica diavolului, de aceea recomanda credincioşilor multă atenţie, ca nu cumva să cadă în cursă şi să fie învinşi în luptă de către puterile întunericului.
Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Traducere de Prof. Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, p. 239-240


Tot mai des aud tineri care învață să comunice unul cu altul, inclusiv un băiat cu o fată, de pe...
Condac 1 Adunându-ne să cerem ajutorul Sfintei Mucenițe Chiriachi în nevoile și necazurile ce ne cuprind pe noi, să o...
Un tânăr l-a întrebat pe stareţul Paisie Aghioritul: „Părinte, oare o să-mi găsesc o fată bună, ca să mă însor...
Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! (Marcu 2, 5) Iubiți credincioși, Cuvântul...
Iubirea, sentimentele autentice sunt posibile între bărbat şi femeie doar în căsătorie – şi iată de ce: nici simplele relaţii...
Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”,...
În multe locuri, Sfânta Scriptură mărturiseşte despre responsabilitatea părinţilor faţă de copii. În Vechiul Testament găsim exemple despre cum sunt...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău