Şi inimile s-au făcut de fier…
13:35, luni, 25 august, 2014 | Cuvinte-cheie: cugetari, Cuviosul Paisie Aghioritul, fapte bune, foame, inimi de fier, ispita mâncării, iubirea aproapelui, sfaturi duhovnicești

Deoarece înlesnirile omeneşti au depăşit limitele, ele au devenit greutăţi. S-au înmulţit maşinile, s-a mărit şi împrăştierea minţii, l-au făcut şi pe om maşină, iar acum maşinile şi fierul fac comandă omului. De aceea şi inimile oamenilor s-au făcut de fier. Şi deşi există toate aceste mijloace, totuşi nu se cultivă conştiinţa oamenilor.
Mai demult oamenii lucrau cu animalele şi erau milostivi. Dacă îţi încărcai animalul puţin mai mult şi nenorocitul îngenunchea, ţi se făcea milă de el. Dacă era flămând şi te privea cu dojană, ţi se înmuia inima. Mi-aduc aminte că atunci când ni se îmbolnăvea vaca sufeream şi noi, pentru că o consideram mădular al familiei noastre. Astăzi oamenii au maşini de fier şi li s-au făcut şi inimile de fier. S-a rupt un fier? Sudură autogenă. S-a stricat maşina? Se duce la reparat. Dacă nu se poate face, o aruncă; nu-i doare inima. Spun: „E fier!”. Nu lucrează deloc inima. Dar în felul acesta se cultivă iubirea de sine, egoismul.
Astăzi omul nu se gândeşte la semenul său. Mai demult, dacă rămânea mâncarea pentru cealaltă zi se strica, şi astfel se gândeau oamenii şi la vreun sărac. „Dacă este vorba să se strice, spuneau, mai bine s-o dau la un sărac”. Iar unul ce ar fi avut o stare duhovnicească, spunea: „Să mănânce săracul mai întâi şi după aceea eu”. Acum însă o pun la frigider şi nu se gândesc la altul care are nevoie. Îmi aduc aminte că atunci când aveam recoltă bună de zarzavaturi etc., dădeam şi la vecinii noştri; le împărţeam. Ce să facem cu atâtea? Pe lângă aceasta s-ar fi şi stricat. Acum au frigidere. „De ce să dăm la alţii?”, spun ei. „Să le punem în frigider ca să le avem noi”. Nu mai vorbim că tone întregi aruncă sau îngroapă în pământ şi mor de foame atâtea milioane de oameni.
Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 146-147

“Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le...
„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23) 1. Gospodarul îşi...
Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înțelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire și cunoștință. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură...
Vezi cum vorbești despre ea…ai grijă cum o descrii când nu este ea de față…ai grijă cum o portretizezi pe...
Un negustor era poreclit „Înşelătorul” din pricina înşelătoriilor ce le făcea, a neguţătoriei vreo patruzeci-cincizeci de ani, însă nu a...
“Sfinţenia nu înseamnă să mergi pe ape, nu înseamnă să zbori prin văzduh, nu înseamnă să înviezi morţii. Cea mai...
1. Cineva mă întreabă: – Există Dumnezeu? Îi răspund: – Nu există! Iar după o pauză adaug: – El este!...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău