Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei
20:11, sâmbătă, 30 august, 2014 | Cuvinte-cheie: Arsenie Papacioc, dragoste, femeia, floriile, frumusete, maica domnului, sfaturi duhovnicești

Zice Solomon: „Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!”. Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie să preţuiţi foarte mult femeia. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară.
Vă daţi seama ce puteri are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă? Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele. Este o mare taină că sunt nişte bucurii care se imprimă în sufletele amândurora. Relaţia sexuală rămâne un lucru neînsemnat în comparaţie cu aceste bucurii. Să ştiţi că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită, şi e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de azi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.
Un student la Politehnică se îndrăgostise de o fată foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se aplece să o ia, adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mireasma şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia că este.
A venit la mine o fetiţă absolventă de facultate şi mi s-a plâns că a fost jignită de prietenul ei. I-a spus că este urâtă. La care eu am replicat: „Te-a jignit profund, în veac să nu-l mai vezi!”. Ea i-a transmis mesajul cu exactitate, că încă mai ţinea la el. Apoi m-am trezit cu amândoi la mine la chilie. A venit şi el să-şi ceară iertare pentru că mi-a jignit fiica duhovnicească. Femeia trebuie preţuită, să ştiţi, mai întâi, pentru că ne reprezintă o femeie în împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii!
Din Arhim. Arsenie Papacioc, Viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, p. 79-80

Noi prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă îngerului păzitor?...
Lacrimile și întristările nu dau nici un folos morților, nici pot să-i întoarcă din viața cea veșnică, nici să-i scoată...
Femeia înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuşi, din momentul în care te-ai angajat să te numeşti soţ,...
Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”,...
Oare să ne rugăm numai când ne ispitește satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar dacă ne ispitește...
– Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtășanii? – Împărtășania te desăvârșește, nu-ți iartă păcatele. Dacă te spovedești,...
„Cum sfãtuiți pãrinții sã își creascã copiii, ca sã ajungã niște buni creștini? – Problema s-a discutat. Trebuie să fii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău