Cei doi prieteni: „Dă” şi „Primește”
15:00, luni, 1 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: ajutorul Lui Dumnezeu, egumen, manastire, milostenie, povestiri, videnie

Odată, când făceau niște reparații și aveau multe cheltuieli, un frate s-a gândit să recomande Starețului să „frâneze”, fie și temporar, multa milostenie pe care o făcea. Atunci Starețul, om simplu , dar înțelept, i-a povestit despre acel egumen care, deși la început dădea milostenie îmbelșugată, atunci când s-a întâmplat să aibă niște cheltuieli mai mari, s-a împuținat la suflet și a tăiat milostenia.
Dar din ziua aceea și Dumnezeu a încetat să trimită și binecuvântările Sale și atât de mult a sărăcit mănăstirea, încât frații ajunseseră să nu mai aibă ce mânca. În cele din urmă Dumnezeu s-a milostivit de ei și i-a arătat egumenului în vedenie doi oameni, care i-au spus:
– Noi, sfinte egumene, suntem prieteni și tot timpul mergem împreună. Tu pe unul din noi nu l-ai voit și l-ai alungat. De aceea am plecat amândoi.
– Cum vă numiți? i-a întrebat egumenul.
– Pe mine mă cheamă „Dă”, iar pe prietenul meu îl cheamă „Primește”.
De îndată ce a auzit aceste cuvinte, egumenul a poruncit ca din acea zi să dea milostenie ca și mai înainte din puținul pe care îl aveau. De atunci s-a întors „Primește” la ei și s-a umplut din nou mănăstirea de binecuvântări.
Mărturisesc că acest lucru l-am observat și la noi. Căci nu-mi amintesc să fi fost vreodată în lipsă, cu toate că se întâmpla să avem cheltuieli foarte mari pentru lucrările de reparații.
Din Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, Editura Evanghelismos, 2005, p. 244-245

Atunci când creștinii ortodocși încep o anumită lucrare, ei cer binecuvântarea lui Dumnezeu; uneori cer săvârșirea unor rugăciuni speciale pentru...
Este adevărat că atingând o floare, omul păstrează mirosul acesteia. La fel se întâmplă şi când atingi sfinţenia. Dar aceasta...
Dacă ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu atunci ascultă zilnic această rugăciune a Părintelui Arsenie Boca. Roagă-te cu încredere și...
Ce folos vom avea de nu ne vom smeri unii faţă de alţii, ci, dimpotrivă, ne vom turbura şi ne...
Curăţiţi-vă inima de toată murdăria şi păstraţi-o curată, copiii mei, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru,...
Dumnezeu cheamă pe toţi. Dar nu toţi răspund chemării Lui. Cei ce au răspuns sunt greu încercaţi de către Dumnezeu,...
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău