Cuvinte care mă cutremură: Fă binele și-l îngroapă sub piatră…

Citesc în această dimineață de septembrie pe portalul ”Moldova ortodoxă„ la părintele Octavian Moșin niște cuvinte care mă cutremură. Fă binele și-l îngroapă sub piatră , el își va face limba din piatră și va vesti lumii, scrie el în unul din ultimele sale eseuri.

Nu știu de unde a extras cuviosul poărinte aceste cuvinte.Din Sfînta Scriptură. Sau de la un sfînt oarecare, poate Breanceaninov. Dar nu asta contează. Contează în momentul de față că aceste cuvinte mă duc cu gîndul, a cîta oară, la marele drum al lui Dostoievski, în lanțuri, pe jos, sub convoi ,de la stîlpul de eșafod unde a fost grațiat de la moarte și pînă la ocnele siberiene.

Cine l-a însoțit în acest drum al vieții în afată de disperarea trăită și marii criminali ai timpului? Nimeni. Poate doar soțiile credincioase ale decembriștilor care mergeau alături de soți și care împărțeau deținuților ceva merinde,unele hăinuțe și cîte o Biblie.Biblia și chinul de atîtea avea parte și atîta i se dădea voie să aibă cu sine unui deținut în renumitele ocne siberiene.

Chinul ca o măsură a relelor care le-a făcut și Biblia ca o posibilitate a binelui ce l-ar fi putut face.Ani întregi a citit la ocnă această carte Fiodor Dostoievski.Ani lungi i-a urmărit el îndeaproape pe marii criminali.Și curios lucru nu i-a auzit niciodată vorbind pe nici unul despre crima sau răul făcut.Dar nici despre bine.Crima și binele erau ascunse în inima lor ca o taină, sub șapte peceți.

Cine știe, poate pentru că binele pentru a se revela are nevoie ca răul să se împlinească pînă la capăt în sufletul omului.Așa că era nevoie să treacă ani lungi pînă cînd un criminal să se apropie de tine, spune scriitorul, și să-ți zică:”Îți mai amintești de femeia ceea care în drum spre ocnă ne-a dăruit cîte o Biblie.

Ce minunată femeie!„ Cum să nu-și amintească dacă din clipa aceea Biblia a devenit cartea vieții sale.Cu Biblia a făcut ocna. Cu Biblia și-a scris inegalabila sa operă. Și cu Biblia și-a încheiat călătoria sa pe pămînt.S-a trezit într-o bună dimineață, a deschis-o la întîmplare, a rugat soția să-i citească un pasaj după care a închis-o și-a murit.

Nu se știe nici pînă astăzi cu exactitate care este acest pasaj. Nu se știe cine biruie totuși pînă la urmă în opera sa, cine e mai puternic, binele sau răul. Cu certitudine însă că aceasta carte e din mîinele unei minunate femei.Cu certitudine că peste el se așează, ca peste o mare taină, piatra de destin a lui Dostoieschi. O piatră sub care se preface într-o limbă de piatră a marilor scriitori și a sfinților care vestește lumii.

Ion Bradu.5 septembrie 2014