Ce greutate este să ai dragoste?
16:50, sâmbătă, 4 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: Dionisie Ignat, dragoste, iubirea aproapelui, păcate, satana, sfaturi duhovnicești

Dacă nu ne vom osârdui să cerem cu smerită cugetare de la Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne întărim în dragostea cea adevărată între noi, să ştii că ne dărâmăm. Dacă fiecare vrea să-şi facă voia, n-o să ajungem bine. Ispitele sunt multe, şi noi, dacă căutăm să ne facem voia noastră, suntem dărâmaţi. O dată, de două ori, de trei, de o sută de ori n-o să ne răstoarne, dar dacă nu ne osârduim, cerând ajutorul lui Dumnezeu prin smerita cugetare ca să ne îndreptăm, atuncea e rău de noi. Să ne osârduim să avem dragoste între noi, că dacă n-ai dragoste…
Ce greutate este să ai dragoste? Dragostea acoperă mulţime de păcate, dar vezi cât e de uşor de avut dragoste şi totuşi cât de mult ne-o ascunde Satana ca să n-o avem în faţa noastră!
Pe când Sfântul Apostol Pavel ne spune destul de clar: „De-aş vorbi în limbi îngereşti şi omeneşti, dar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aş şti toate tainele – toate tainele cele duhovniceşti – de-aş avea credinţă să mut şi munţii, iară dragoste nu am, nimica nu sunt”. Dar nu numai atâta. „De-aş împărţi toată avuţia mea, şi nu numai atâta, de-aş da trupul meu să-l ardă, iar dragoste nu am, nici un folos nu-mi este.” Cât e de uşoară dragostea, de aceea a şi scris Sfântul Apostol înainte, „şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă”. După ce a vorbit despre toate faptele cele bune pe care trebuie să le respecte creştinul, atunci a spus: „Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă”. Vezi? Dragostea… Auzi ce lucruri dumnezeieşti?… Vezi cât îi de uşoară mântuirea? Şi uite cum o socotim noi că-i cea mai grea. Ne-am dedat ascultării ispititorului.
Din Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 24-25

Această emisiune prezintă viața și nevoințele unor monahi români îmbunătățiți din Sfântul Munte Athos. #SfantulMunte, #Athos, #GradinaMaiciiDomnului, #monahi, #duhovnici...
Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinții Părinți, Sfinții Prooroci, noi...
La Chilia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Colciu din Sfântul Munte Athos a fost săvârșită joi, 17 noiembrie 2022, rânduiala specială a...
Cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele? Trebuie luptă,...
Ce sfat ne daţi noua, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm? Cercaţi, cercaţi, că-i...
1. „Stinsu‑s‑au iscodind iscodiri”. Adică a pierit toată credinţa, toată simplitatea atunci când iscodeşti toate şi toate pricinile. 2. Singura...
Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău