Dacă iertăm, vom fi iertaţi
11:43, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: Efrem Athonitul, iertare, impacare, pacat, sfaturi duhovnicești

Ca să reușim iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ţinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greșelile lor, Părintele Ceresc ne va ierta și nouă greșelile noastre.
Împlinind acest cuvânt, vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toţi un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau puţine, și nimeni nu face excepţie, în afară de Dumnezeu. Așadar, dacă iertăm, vom fi iertaţi, dacă lăsăm, ne va lăsa și nouă Părintele Ceresc greșelile noastre. Nu e cu putinţă, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.
Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere și să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viaţa noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima, și cu toate simţurile trupești și duhovnicești ale sufletului. Gândiţi-vă cât de mare este izvorul păcatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.
Din Părintele Efrem Athonitul, Despre credinţă şi mântuire, tradusă de Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 30

Vedeți cum lăcrimează omul sau chiar plange, și ochii îi sunt neliniștiți în ceasul morții? Deoarece vede cum vin puterile...
Un lucru trebuie, această poruncă a lui Hristos este valabilă pentru noi toţi, încât grija faţă de nevoile noastre de...
Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi. De pântecele plin, Sfântul Duh nu...
Despre Credință și Mântuire – Părintele Efrem Athonitul. Cuprins: Despre Ortodoxie Mărturisire despre Hristos Un lucru trebuie Adevăruri pe care nu trebuie să...
Rugăciunea dăruieşte oxigen duhovnicesc. Creştinul nu poate să trăiască creştineşte, cu nădejdea vieţii veşnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie...
Chiar și între soți, când se ivește scandalul? Când se iscă certurile? Când apar înjurăturile? Când un egoism se opune...
Suferă acela care urăşte, care simte răutate, care este întunecat de rele, care este cuprins de invidie şi gelozie, dar...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău