O asemenea căsătorie devine lucrare sfântă
14:49, vineri, 3 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: apostol, casnicie, dragoste conjugala, familie, tandrețea dintre soți

Căsnicia creștină este o viață îngemănată, cu Dumnezeu și în Dumnezeu. Este o Taină a unirii duhovnicești, sufletești și trupești, sfințite de Însuși Domnul: „cinstită să fie nunta întru toate, și patul nespurcat” (Evr. 13, 4). Sunt sfințite toate: osteneala pentru întreținerea familiei, treburile de zi cu zi, tandrețea dintre soți; după cuvântul Apostolului, „toate sunt curate pentru cei curați” (Tit 1, 15).
O asemenea căsătorie devine lucrare sfântă, fiindcă în ea totul se săvârșește în numele dragostei, așadar întru slava Atotiubitorului Dumnezeu. Se înțelege că a păstra tot timpul o asemenea înălțime în relațiile dintre soți este mai presus de slabele puteri omenești – și căsătoria este înaripată prin rugăciune, prin cereri către Atotputernicul Ziditor pentru trimiterea de ajutor haric, și este luminată prin rugăciune, prin mulțumiri ale copiilor credincioși față de Tatăl Ceresc pentru fericirea ce le-a fost dăruită – fericirea dragostei reciproce. Așa se creează o mică biserică domestică: familia devine casă a lui Dumnezeu. Potrivit făgăduinței Domnului, unde sunt doi adunați în numele Mântuitorului Hristos, acolo este și El, în mijlocul lor.
Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale
Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, Editura Sophia, București, 2011,p. 32-33)

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Lângă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida, aproape de Horazin şi Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba...
Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcându-se...
Domnul nostru Iisus Hristos, prin negrăita Lui milă, a binevoit să ne mântuiască de la pierzare cu patima Sa cea...
Sfântul Apostol Filip era de loc din Cezareea Palestinei şi, căsătorindu-se, a dobândit patru fiice proorociţe. Fiind ales diacon de...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminţia lui Iuda. El a învăţat în Ierusalim din copilărie...

Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte