Fără harul lui Dumnezeu, orice efort este egal cu zero
16:22, marți, 16 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: Cuviosul Paisie Aghioritul, har, harul lui Dumnezeu, păcate, patimile, sfaturi duhovnicești, viata duh

Să ştiţi că numai patimile şi păcatele sunt ale noastre. Orice bine facem este de la Dumnezeu şi orice neghiobii facem, sunt ale noastre. Doar puţin să ne lase harul lui Dumnezeu şi nu mai putem face nimic. Precum în viaţa fizică, dacă Dumnezeu ne ia pentru puţin oxigenul, îndată murim, tot aşa şi în viaţa duhovnicească, dacă ne retrage pentru puţin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut.
Odată, la rugăciune, am simţit o veselie. Ore întregi am stat în picioare şi nu simţeam deloc oboseală. Cu cât mă rugam, simţeam o odihnă dulce, ceva ce nu pot explica. După aceea, mi-a trecut un gând omenesc; deoarece îmi lipsesc două coaste şi răcesc repede, mă gândeam, ca să nu pierd această stare, ci să merg înainte cât va ţine, să iau un şal, să mă înfăşor cu el, ca nu cumva să răcesc mai târziu. Cum am primit gândul acesta, imediat am căzut grămadă la pământ. Am stat jos cam o jumătate de oră, după care am putut merge la chilie, ca să mă întind.
Mai înainte, cu cât înaintam în rugăciune simţeam un fel de mângâiere, de uşurinţă, de veselie, ce nu se pot explica. Dar, cum am primit acest gând, am căzut grămadă. Dacă aş fi adus un gând de mândrie şi aş fi spus, de pildă „Nu ştiu dacă există trei într-o astfel de stare” – atunci aş fi păţit mare pagubă. Am gândit omeneşte, precum se gândeşte şchiopul la cârjele lui, şi nu diavoleşte.
A fost un gând firesc, şi cu toate acestea ai văzut ce am păţit. Singurul lucru pe care îl are omul este o dispoziţie şi potrivit cu ea, îl ajută Dumnezeu. De aceea spun că oricâte bunătăţi am avea, ele sunt daruri ale lui Dumnezeu. Faptele noastre sunt zero şi virtuţile noastre sunt un şir zerouri. Noi vom încerca să adăugăm mereu zerouri şi să rugăm pe Hristos să pună unitatea (cifra unu) la început ca să devenim bogaţi. Dacă Hristos nu pune unitatea la început, osteneala noastră e pierdută.
Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Ed. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 286-287

Rânduiala aceasta a citirii psalmilor o găsim într-o relatare a Sfântului Paisie Aghioritul, ucenic al Sfântului Arsenie Capadocianul. Iată ce spune Sfântul...
Păcatele moștenite: Cum te afectează și cum poți scăpa de ele? – Sf. Paisie Aghioritul....
Răul înaintează puţin câte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi inşelaţi. Bunul Dumnezeu Se îngrijeşte de noi, mai...
– Părinte, atunci când aprindem o lumânare, să spunem că o facem în cutare scop? – O aprinzi. Dar unde...
Părinte, cum poate trăi cineva corect şi creştineşte în societatea de astăzi, fără să se smintească de oamenii care trăiesc...
Condacul 1 Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea...
Viaţa Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul este pe cale să devină serial tv. Sfântul a trăit în cea mai mare parte...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău