Să nu judecaţi oamenii după aspectul lor exterior
7:09, luni, 15 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: batranul porfirie, haine, judecare, Porfirie Kavsokalivitul, sfaturi duhovnicești, suflet

Cu ani în urmă, pe când încă mai slujea al Policlinica din Atena, într-o zi, pe când mergea prin piaţa Omonia împreună cu două dintre fiicele sale duhovniceşti, văzu venind din faţă o tânără cu înfăţişare provocatoare, purtând o fustă mini, aşa cum era moda. Îndată ce au văzut-o, Părintele Porfirie întrebă:
– Ei, ce ziceţi? Ce credeţi? E de condamnat oare această fată?
– Nu, părinte, i-au răspuns fiicele sale duhovniceşti, cunoscându-i convingerile.
– Bine faceţi că nu o judecaţi, zise părintele. Să nu judecaţi oamenii după aspectul lor exterior. Această fată pe care o vedeţi are un suflet minunat! Are un suflet foarte energic, iar ceea ce face acum, adică felul acesta de a provoca, se datorează puterii sufletului său. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă această fată L-ar cunoaşte pe Hristos, dacă ar cunoaşte tot ce ştiţi voi. Cu siguranţă ar ajunge foarte departe!”
Din Gheorghios S. Kroustalakis, Bătrânul Porfirie. Părinte duhovnicesc și pedagog, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, p. 104


Mi-a spus odată Părintele: – Singurul tău rău e că eşti din cale-afară de sensibil şi nu accepţi să fii...
De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaşte toate ale vieţii noastre şi...
Veneam împreună cu Bunicuțul de la o mănăstire de lângă satul meu. Aflându-ne undeva pe drumul național, la un moment...
Bătrânul Porfirie zicea: „Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale,...
Mai întâi încerc să identific adevărata problemă a celui care vine să ceară ajutorul, și abia apoi mergem mai departe...
Să vă rugaţi pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi! Toată creştinătatea se cuprinde înlăuntrul Rugăciunii lui Iisus. Dacă vă rugaţi...
Un frate mi-a spus: „Sfârșisem Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Nicolae din Kallisia și mergeam pe cărare, îndreptându-ne spre locul...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău