Fă totul pentru Domnul şi nu te teme că ai să ieşi în pagubă

Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeţi răsplată de la el aici. Asta nu înseamnă că risipeşti în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită.

În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune – rugăciunea, postul, milostenia – în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl Ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea. Asta înseamnă că prin toate ostenelile vieţii sale creştinul trebuie să-şi pregătească fericirea viitoare, să-şi clădească locuinţa veşnică şi să trimită acolo provizii pentru întreaga vecie.

Acest fel de a făptui este potrivnic principiului: „Interesul poartă fesul”, căci interesele se mărginesc la viaţa de aici, iar viaţa creştinească aduce pagubă acestor interese. A trăi astfel nici nu se poate fără credinţă, nădejde şi dragoste faţă de Domnul.

A trăi potrivit poruncilor în aşteptarea răsplăţii înseamnă tot o făptuire înstrăinată de interesele lumeşti; şi, de altfel, e mai aproape şi mai limpede inimii decât cine ştie ce lucru prea idealist, cum ar fi să faci bine „de dragul binelui”. Aşa ceva nu se găseşte nicăieri în Sfânta Scriptură. Acolo, cel mai înalt imbold este: Fă totul pentru Domnul şi nu te teme că ai să ieşi în pagubă.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 217