Spectacole cu genericul „Creştini în Europa”, organizate în mai multe oraşe ale ţării

Locuitorii oraşului Cahul şi Orhei vor putea urmări, la 12, şi respectiv 13 noiembrie, spectacole organizate sub genericul „Creştini în Europa”.
Melomanii se vor reîntâlni cu instrumentiştii şi soliştii renumitei orchestre de muzică populară „Folclor”, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău, condusă de maestrul Petre Neamţu. Pe scenă vor evolua artişti de pe ambele maluri ale Prutului precum: Mioara Velicu, Margareta Clipa, Daniela Condurache, Dinu Iancu Sălăjanu, Silvia Goncear, Maria Sărăbaş, Zinaida Bolboceanu, Suzana Popescu, Nicolae Paliţ, Viorica Moraru, Valentina Butucel, Diamanta Paterău.Toate spectacolele „Creștini în Europa” încep cu premiera filmului documentar „Dimitrie Cantemir”, realizat de Studioul Flacăra Film Chișinău în cadrul serialului „100 de români celebri născuți în Moldova”. Acest serial de filme enciclopedice, unic în tot spaţiul românesc, este conceput şi produs de scriitoarea Luminița Dumbrăveanu, scenariu Larisa Verdeș, regie Lidia Marcu, având drept scop popularizarea marilor personalități atât printre români, cât și pe toate continentele, în contextul revenirii Republicii Moldova în familia Europei civilizate.Spectacolele se încheie tot cu o producţie a Studioului Flacăra Film: videoclipul documentar la cântecul „Basarabie, nu plânge!” scris și interpretat de Aurica Dicusară Basarabeanca, prin care echipa Flacăra aduce un Omagiu Mișcării de Eliberare Națională din anii 1989-1991 și liderilor ei.
Lansarea proiectului „Creștini în Europa” a avut loc la Chişinău, în 26 octombrie, la Sala cu Orgă, de ziua naşterii domnitorului Dimitrie Cantemir. Seria de manifestări a continuat la Bălţi la 3 noiembrie şi la Cernăuţi la 7 noiembrie.
Sub același generic vor fi mai organizate concerte la Chișinău, la 15 noiembrie și la 26 noiembrie la Casa de Cultură din Cimișlia. Suita de manifestări „Creștini în Europa”, ce se înscrie în sistemul de valori europene, bazat pe unitate prin diversitate, va culmina la 29 noiembrie, în Sala Palatului din Bucureşti.
Spectacolele sunt organizate la iniţiativa poetului academician Nicolae Dabija, președintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova şi coordonate de Iuliana Gorea-Costin, președinte de onoare al Asociației Europene de Strategii Politice „Nicolae Costin” , cu sprijinul Guvernului României.
sursa trm.md

Grupul coral bărbătesc „London Moldovan Singers” care activează pe lângă biserica comunității ortodoxe a moldovenilor din Londra anunță un spectacol...
Anul acesta s-a desfășurat a noua ediție a concertului dedicat femeilor creștine la biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM. Conform tradiției, în...
Când luminile din sala de concerte s-au stins şi evenimentul era pe cale să înceapă, o mamă venită cu băiatul...
Pe data de 30 octombrie 2013, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, duetul Mariana Cepraga – Vasile Pascaru, va susține un...
Slujba Privegherii și câteva cântări ale Sfintei Liturghii în versiunea compozitorului Vladimir Ciolac au fost prezentate la Sala cu orgă...
Maestrul Vladimir Ciolac dimpreună cu Corul de cameră din Tiraspol (dirijor Tatiana Tverdohleb) invită oamenii de bună credință la un...
În seara zilei de ieri, parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Padova, Italia, a găzduit un ales concert de muzică...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău