Numai rugăciunea, numai cuvântul bun spus la vreme de pace, ne ajută…

– Maică, mă cert des cu mama mea şi de multe ori, fără să vreau, vorbesc urât. Îmi pare foarte rău şi ce pot face ca să-mi pot stăpâni nervii şi să nu mai vorbesc urât pentru că ştiu că nu e bine?

Da. Sunt două lucruri diferite. Una este mânia şi a doua vorbitul urât. Domnul, care ştie cât suntem noi de fioroşi şi de mânioşi, zice: „Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi”. Şi, atunci, să nu ne concentrăm întâi pe a nu ne mânia, ci să ne concentrăm întâi puterea pe a nu vorbi urât. Ca să nu vorbim urât la mânie trebuie să facem exerciţii de vorbit frumos când nu suntem mânioşi.

O bătrânică s-a lăsat de drăcuit făcând aşa: când nu era mânioasă zicea: „Doamne miluieşte! Maica Domnului, miluieşte! Doamne miluieşte! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”. Iar când se mânia, drăcuia, că nu putea să se abţină! Şi s-a trezit într-o zi că în loc de „Luate-ar… aşa”, a zis „Doamne miluieşte!”.

Iar instructorul cu care am făcut eu şcoala de şoferi înjura ca un… şofer (Să mă ierte fraţii mei şoferi care mă aud!). Şi, la un moment dat, eu, măicuţă fiind, am luat mâinile de pe volan şi am spus: „Vă rog să nu mai înjuraţi!”. Şi el zice: „Nu mai înjur, dar ţineţi mâinile pe volan!”. Şi pe urmă îmi zice: „Şi eu ce să fac când ăsta mă înfurie? Ia uitaţi ce face!” „Să-i spui: Să te miluiască Dumnezeu!” „Bine!” Şi, îl înfurie unul şi îi zice- Bă, să te miluiască Dumnezeu!”, a zis aşa pe tonul înjurăturii! Şi a zis pe tonul ăsta un an sau doi. Ne-am întâlnit după doi ani la o policlinică şi mi-a zis: „Măicuţă, toţi şoferii din Bucureşti mă ştiu că eu sunt ăla care mă rog pentru ei!”.

Aşa. Se poate. Aşadar, să ne exprimăm mânia într-un fel care nu e greşit în faţa lui Dumnezeu. Dar diavolul ne sugerează şi ne alimentează dorinţa de a ne face dreptate, de a lovi, că nouă ni se pare că dacă nu lovim răul, el nu se schimbă. Dar noi nu-l lovim când îl strigăm pe numele lui.

Învăţăm greu lecţia asta, şi numai rugăciunea, numai cuvântul bun spus la vreme de pace, ne ajută… şi spovedania deasă, şi o rugăciune dis-de-dimineaţă: „Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele!” şi Dumnezeu va lucra; altă metodă nu cunosc, pe mine m-a ajutat. Să ne ajute Dumnezeu să ne întâlnim cu toţii în Bucuria Lui cea Sfântă!

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei vol.2, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 35-36