Mănăstirea Condrița și-a deschis larg porțile pentru nenumărați pelerini
18:12, duminică, 30 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: condrița, liturghie arhiereasca, manastirea condrita, manastiri si schituri
În dimineața zilei, Mănăstirea Condrița și-a deschis larg porțile pentru nenumărații pelerini, veniți pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.
Întâlnit fiind de duhovnicul-administrator al așezământului monahal, Prot. Mitr. Veaceslav Șpac, Întâistătătorul a binecuvântat binecredincioasa adunare, compusă din credincioși, obștea mănăstirii și numeroși preoți coliturghisitori, după care a săvârșit slujba de sfințire a emblematicii biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care a trecut prin ample lucrări de renovare.
Pentru munca depusă cu multă dedicație și sârguință pentru renașterea Mănăstirii Condrița, Părintele Veaceslav a fost decorat de către Vlădica Vladimir cu Ordinul „Meritul Bisericesc”, în speranța că și mai departe, duhovnicul-administrator își va dedica activitatea și forțele întru binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La serviciul divin festiv, a fost prezent și Domnul Vlad Filat – ctitor principal al acestui sfânt lăcaș, dar și al bisericii subterane cu hramul „Cuv. Serafim de Sarov”, – alături de care, la slujbă au participat mai multe personalități ale vieții publice autohtone.
După Liturghie, Mitropolitul, dimpreună cu slujitorii prezenți, a săvârșit un Te-Deum de mulțumire, după care a sfințit biserica subterană – o perlă arhitecturală și spirituală deosebită a Ortodoxiei moldave – aflată în același edificiu cu seculara biserică „Adormirea Maiii Domnului”.
După slujbă, Vlădica Vladimir s-a familiarizat cu activitatea fabricii de lumânări din incinta mănăstirii „Sf. Irh. Nicolae”, timp în care, Prot. Mitr. Veaceslav Șpac i-a vorbit Înaltpreasfinției Sale depsre procesul de producere și de exigența calității produslui finit, care ajunge în bisericile din cuprinsul Mitropoliei Moldovei.
La finalul vizitei arhipăstorești, Mitropolitul, a mulțumit întregii obști, în frunte cu duhovnicul-administrator pentru primirea călduroasă și i-a îndemnat pe toți să fie nevoitori vrednici și rugători neobosiți pentru tot neamul nostru.
Sursa: www.mitropolia.md