Dumnezeu se poate descoperi oricărui om
11:54, miercuri, 3 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: adevar, dumnezeu, iad, revelatie, Serafim Rose, vechiul testament

Așadar, oamenii care n-au auzit de Hristos nu au acces la adevăr?
Cei ce n-au auzit niciodată de Hristos? Este treaba lui Dumnezeu să-i judece. Nici în Vechiul Testament nu auziseră oamenii de Hristos, dar El a venit și le-a predicat în iad. Și Sfântul Ioan Botezătorul a ajuns înaintea lui Hristos în iad și, credem noi, a predicat că Hristos va veni acolo ca să-i elibereze pe toți cei care doreau să fie eliberați, care doreau să creadă în El. Așa că Dumnezeu poate dezvălui adevărul celor ce n-au avut niciodata șansa să-l audă: adică celor care n-au respins Evanghelia, ci doar nu au auzit de ea. Dar odată ce am acceptat revelația devenim, bineînțeles, mult mai responsabili. O persoană care acceptă revelația lui Dumnezeu-întrupat și apoi nu trăiește în conformitate cu ea este mai rea decât orice preot păgân sau ceva asemănător.
Din Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului, Editura Christiana

Un dialog între un pelerin și un duhovnic. Pelerinul: Binecuvântați, Părinte. Părintele: Domnul să te binecuvânteze, fiul meu. Ești singur?...
Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se...
– Părinte, atunci când cineva trage o concluzie greşită despre o acţiune a mea, trebuie să explic cum am acţionat?...
Decalogul lui Ernest Bernea, mereu actual de revizuit și de (re) înțeles. 1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca...
Pentru cei care spun că s-au smintit vom pune retoric o întrebare: Ce va spune cineva mergând la un concert...
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să...
Dacă în această sală ar fi existat foarte mulți oameni sau o grămadă de obiecte stivuite, cum am fi mai...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice