Să nu judecăm

Motto: „Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci” (Romani 2, 1)

Printre obişnuinţele rele ale omului se numără şi aceea de a-i judeca pe alţii. Poate părea un viciu neînsemnat. Însă în realitate este un mare păcat.

De ce nu trebuie să judecăm pe nimeni? Un sfânt al Optinei zicea că există o lege a vieţii duhovniceşti, potrivit căreia, de vei judeca pe cineva pentru un păcat, mai târziu, în viaţă, vei avea aceeaşi ispită. Cuviosul Paisie Aghioritul povesteşte că după ce a judecat o prostituată, a fost atacat de o aspră ispită trupească şi, doar după ce şi-a dat seama de greşeala făcută şi a cerut iertare de la Dumnezeu, n-a mai fost războit de această seducţie.

Sfântul Siluan Athonitul scrie, că după ce a judecat un călugăr gras, a fost lovit de o mână nevăzută. Probabil că, dacă Dumnezeu nu l-ar fi pedepsit în felul acesta, ar fi dat el însuşi puternic în patima îmbuibării.

Noi vedem omul doar la exterior. Nu trebuie să-l judecăm, deoarece nu cunoaştem toate datele problemei, nici măsura fiecăruia.

Toţi suntem neputincioşi, căci fără Dumnezeu nu putem face nimic bun (Ioan 15, 5) şi nu putem rămâne în virtute. Fiind înclinaţi spre anumite patimi, dar nu spre toate patimile, nu-i putem înţelege pe cei copleşiţi de patimile pe care nu le avem noi. Din această cauză judecăm, căci ne pare că păcatul respectiv e uşor de învins. Nu înţelegem, de exemplu, cum de un beţiv nu se poate lăsa de patima lui. Cum de necredincioşii nu-şi dau seama de absurditatea necredinţei lor.

Adesea ne pare că unii oameni credincioşi gândesc prea lumeşte şi iar nu-i înţelegem. Ori judecăm pe cineva pentru dorinţa sa mare de a fi apreciat, deşi noi înşine avem într-o anumită măsură patima slavei deşarte.

Pot spune, din experienţa mea, că, de bună seamă, dacă judeci pe cineva, mai devreme sau mai târziu te vei confrunta cu aceeaşi ispită ca a celui pe care l-ai judecat anterior şi rişti să fii învins de aceasta. Mai mult decât atât. S-ar putea ca tu deja să fii stăpânit de patima respectivă, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „În ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci”.

Judecarea altora, de fapt, trădează absenţa iubirii aproapelui. Ori de câte ori judeci, nu eşti în iubire.

Cristian Bogatu