Părerea mea este cel mai mare dușman al smereniei
20:20, vineri, 1 decembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: bunavointa, dusman al smereniei, relaţii dintre soţi, sfaturi duhovnicești, sfaturi pentru soti, Smerenia în familie, stiu eu mai bine

E nevoie de puțină bunăvoință și de începutul smereniei. Care e începutul smereniei? Să renunți la Știu eu mai bine!, sau Vezi că am avut dreptate?, sau De câte ori nu ți-am spus?…
Primul pas este renunțarea la dreptatea ta. Întreabă-te mai des dacă e chiar așa sigur că numai cum vezi tu acum e bine. Dacă nu cumva poate fi bine și ca tine, și ca el sau ca ea, și că pentru o conviețuire trebuie să fie loc de binele ambilor. Trebuie construit un bine comun, care uneori știrbește din „binele personal”.
Părerea mea este cel mai mare dușman al smereniei.
Sigur că fiecare are o conștiință bazată pe impresii, pe păreri, pe credințe, pe convingeri, pe obișnuințe. Fiecare este, într-un fel, suma convingerilor și hotărârilor proprii.
Dar atunci când părerea și convingerea ta sunt obstacol și nu punte între tine și celalalalt, atunci și-au pierdut cel puțin jumătate din puterea lor.
Dacă ai plecat la drumul în doi din dragoste, și cu timpul dragostea nu s-a prafuit, nu s-a tocit, ci a știut să descopere ce e mai frumos în celălalt și a prilejuit multe clipe minunate în comuniunea de taină a căsătoriei, cu siguranță știi și ce este smerenia, iar gândurile de față nu au ce-ți lămuri mai mult.
Dacă însă flacăra din început s-a redus, dacă celălalt, el sau ea, a devenit mai puțin important pentru tine, dacă există și certuri și tensiuni, mai dese sau mai rare, dar care apasă din ce în ce mai mult, cu siguranță atunci e nevoie de mai multă smerenie.
Repet: Eu am dreptate!, Părerea mea este mai bună!, Nu ți-am spus eu?, O să vezi tu! reprezintă cele mai mari obstacole în calea prieteniei și a dragostei din familie.
Deci, primul pas este să te întrebi de unde poți lăsa din dreptatea ta. Unde poate părerea ta să fie mai elastică, unde poți lăsa loc și pentru celălalt?
Ai pășit pe prima treaptă a smereniei când poți spune, fără falsitate: S-ar putea să ai dreptate sau Cred că putem găsi o soluție.
Pr. Șerban Tica, Cum poți fi smerit – Sfaturi practice pentru vremurile de azi, Editura de Suflet, 2011


Cu bunătatea voastră, cu mângâierea voastră, cu bunăvoința voastră, cu milostivirea voastră, cu sfânta voastră dragoste și cu buna cinstire,...
Cerul este un negoţ şi noi suntem nesârguincioşi. Dă lucruri mici şi ia-le pe cele mari. Dă lucruri stricăcioase şi...
Lucrarea de mântuire este o conlucrare a omului cu Dumnezeu. Dumnezeu așteaptă fiecare om să vrea să se mântuiască, dar...
Prin rugăciunile unui simplu preot, în zilele noastre, dar și în vechime, s-au vindecat și se vindecă bolnavii, cedează bolile,...
Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință. Atunci când avem bunăvoință, nu contează că suntem...
Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naşte bunătate. Răutatea naşte...
Harul lui Dumnezeu ne acoperă atunci când alergăm la El şi la Maica Domnului. Desigur, cu cât luăm aminte mai...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău