Este rugăciunea pe buzele tale?
14:39, vineri, 25 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: harul, hristos, pastrarea harului, rugaciunea, sfaturi duhovnicești, smerenia

Cu cât mai mult ne uneşte rugăciunea cu Hristos, cu atât mai mult ea ne desparte de diavolul – şi nu numai de el, ci şi de duhul lumii care naşte şi susţine patimile.
Adversarul (vrăjmaşul) rugăciunii este neatenţia, apatia. Invers, vrăjmaşul satanei este dorinţa de a te ruga, râvna inimii. Cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi spune Apostolul (Rom. 12, 11). Această râvnă atrage şi păstrează harul pentru cel ce se roagă şi i se face lumină, bucurie şi neînchipuită mângâiere acestuia, dar pentru demoni ea este foc, amărăciune şi persecuţie. Când vine acest har, el adună mintea din risipire şi o îndulceşte cu grija de Dumnezeu, vindecând-o de toate gândurile cele rele şi necurate.
Este rugăciunea pe buzele tale? Atunci şi harul este acolo. Dar de la buze ea trebuie să treacă în minte şi să coboare în inimă – iar aceasta ia mult timp şi multă trudă. Limba trebuie să trudească pentru a-şi plăti păcatul grăirii în deşert şi a căderilor sale şi trebuie să dobândească obiceiul de a se ruga. Căci fără trudă şi practică nu se poate forma un obicei. Smerenia trebuie şi ea să fie prezentă pentru ca harul să vină. După aceea, drumul este limpede; rugăciunea se lipeşte de respiraţie, iar mintea se trezeşte şi o urmează. Cu timpul patimile slăbesc, gândurile se supun şi inima se linişteşte.
Din Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 330


Este adevărat că atingând o floare, omul păstrează mirosul acesteia. La fel se întâmplă şi când atingi sfinţenia. Dar aceasta...
Care este fericirea întâi şi ce înţeles are? “Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt....
Adeseori oamenii se întreabă: ,, Dar care este voia lui Dumnezeu?” Nu cunosc voia lui Dumnezeu!”. Adică, ce nu cunoști? ...
Deseori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei vieţuiri creştineşti, brusc şi, după cât se pare, fără nici...
Este nevoie de multă luare aminte. Comportamentul dezordonat şi neatent alungă harul dumnezeiesc. Lipsa respectului este piedica cea mai mare...
Dacă te rogi şi nu eşti auzit, să fii sigur că nu eşti pe deplin ascultător. Dacă te rogi noaptea...
Într-un sătuc retras şi cu parfum balcanic a sosit într-o vară, la odihnă, un tainic călător. Era un om foarte...

Parteneriat de colaborare între tinerii voluntari ortodocși „Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim” și A. O. „Valeriu Gafencu”
Episcopul Siluan a liturghisit de Sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Episcopul Filaret a oficiat rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Lupa Recea, r. Strășeni
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XX-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a sfințit Prestolul și a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Vîşcăuţi, Orhei
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Noul-Neamț
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Butuceni, Orhei