Şi de la prima chemare, El vine!
21:47, miercuri, 7 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: iisus hristos, Numele lui Iisus, Sfântul Munte Athos, sfaturi duhovnicești

Să răguşim pronunţând mereu prea dulcele nume al lui Iisus, iar numele Său va deveni „mai dulce decât mierea şi decât fagurele de miere” (Ps. 18, 10) pentru laringele gânditor – inima.
Cu nici un alt nume nu vom putea birui patimile, cu excepţia numelui lui Iisus. Cu nici un alt nume nu vom putea noi alunga întunericul din inima noastră şi să dobândim strălucirea conştiinţei luminoase care să iradieze în mintea noastră, în afara numelui lui Iisus.
Cu acest nume ne vom înarma şi în orice război şi bătălie Îl vom chema în ajutor ca pe generalul nostru. Şi de la prima chemare, El vine; atunci sufletul nostru se umple de curaj, iar noi înaintăm fără teamă spre nevăzutul război, cu Iisus Hristos în frunte. Să luptăm în gândurile noastre, nădăjduind mereu în Dumnezeu.
Să stăm mereu înarmaţi cu rugăciunea şi cu trezvia. Să fim treji împotriva hoţilor – gândurile cele de-a stânga – fără a le lăsa pe cele de-a dreapta necercetate, ca nu cumva să primim gânduri rele care simulează nevinovăţia.
Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem,
Editura Bunavestire, 2001, p. 283

Iisus Hristos se identifică cu fiecare necăjit, fiecare flămând, fiecare oropsit al vieții, de-a lungul istoriei. Din clipa Învierii, din...
Rugăciune către Domnul Nostru Iisus HristosFăcută de Sfîntul Isaac Sirul: Domnului să ne rugăm. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Care...
Când locuitorii cetății Ninive au ajuns la cele mai mari fărădelegi, Dumnezeu a trimis la ei pe proorocul Iona, să...
Și această inimă va trebui educată în timpul vieții; să nu lăsăm vreodată inima să se răcească sau să se...
Pe om Scriptura îl numeşte doar rău, dar atunci când vorbeşte de diavol, îl numeşte „cel viclean”. De ce, la...
Rugăciunea este mijlocul prin care noi ne unim foarte strâns cu Dumnezeu. Prin “rugăciune” nu înţelegem doar simplu rugăciune din...
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău