16 ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Prea Sfinţitului episcop Dorimedont
9:52, sâmbătă, 31 decembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: comemorari, dorimedont cecan, episcop dorimedont
Astăzi, 31 decembrie 2022, se împlinesc 16 ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire episcop – Dorimedont. Vlădica Doremidont a trăit toată viaţa sa pentru Dumnezeu şi pentru apropiaţii săi. Întreaga sa viaţă a fost una plină de realizări în toate planurile de activitate şi sperăm că acum vieţuieşte în ceruri dând slavă Împăratului Ceresc. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!
Chipul sfânt şi blând al episcopului Dorimedont desprins din mărturiile celor care l-au cunoscut.
Chipul şi slujirea episcopului Dorimedont au fost cunoscute de mulţi slujitori şi creştini. Cei ce l-au cunoscut şi au fost contemporani cu el, au lăsat mărturii despre viaţa episcopului Dorimedont. Pe câteva din ele le vom aminti:
„Monah desăvârşit, stareţ, episcop minunat, teolog şi om duhovnicesc.”„
Cu o pregătire teologică de excepţie, find singurul ierarh de la noi cu doctorat în teologie, şi cu o bază solidă de cultură profană, a putut să fie un adevărat propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu şi al Bisericii, având un talent oratoric deosebit.” (Ierom. Dorimedont).
„Acea privire blândă şi pătrunzătoare, a sfărâmat multe inimi de piatră şi a făcut din ele izvor de lacrimi”. (Eg. Patrocl Porumbac).
„Era un om de rugăciune, slujea frumos şi cu dăruire Sf. Liturghie”
„Cuvintele lui erau adevărate şi vii, dând pe faţă toată deşertăciunea şi neputinţa acestei lumi în faţa măreţiei lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui”
„Avea o prezenţă plăcută, glumind cu măsură, având întotdeauna răbdare să-l asculte pe celălalt până la capăt”
„Era un ascet picat parcă din cer pe scaunul arhieresc, pentru a-i mustra pe ceilalţi prin viaţa sa curată ” (Ierom. Savatie Baştovoi).
„Prea Sinţitul Dorimedont a luminat pe mulţi cu flacăra credinţei sale şi i-a îndrumat pe mulţi pe calea credinţei şi a dreptăţii” (Pr. Adrian Cotelea).
„Prea Sinţitul Dorimedont a fost un părinte plin de sfinţenie şi virtuţi” (Pr. Ioan Munteanu).
„Nu a avut niciodată apartenenţă politică şi nici preferinţe politice”. (Prot. Pavel Borşevschi).
„A avut puterea să stea drept şi hotărât în calea a tot ce a fost distrugător pentru societate, şi nu a cedat nimic atunci când a fost vorba de fundamentele vieţii creştine şi de unitatea Bisericii”. (Pr. Ghenadie Dascăl).
„Avem în faţă un ierarh care era şi ne este un exemplu de simplitate, de rugăciune şi atitudine iubitoare faţă de cei din jur. Am încercat demulte ori la Stăpânul să caut o trăsătură de caracter mai rea, căci bune au fost o mulţime, şi nu am găsit. Apoi am înţeles de ce! Pentru că ne-a iubit!” (Pr. Serghie Panaite).
„Slujea Sfânta Liturghie cu multă evlavie şi emoţii. Fiecare moment din slujbă îl trecea prin inimă, de parcă Însuşi Dumnezeu în corpul Său săvârşea Sfintele Sfinţilor. Lăcrima des la slujbă şi la predică ” (Pr.Vadim Beresteanu).
Mărturii publicate în Revista Luminătorul Nr. 6 (111), 2010 noiembrie-decembrie