Pomenirea mitropolitului Iosif Naniescu – 113 ani de la adormire
16:30, luni, 26 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: iosif naniescu, parastas

Credincioșii au fost prezenți trup și suflet la momentul de veșnică pomenire. Cu lacrimi în ochi, aceștia s-au rugat pentru sufletul mitropolitului și pentru apropierea de momentul în care Iosif Naniescu va fi canonizat.
Numit încă din timpul vieții sale „cel sfânt și milostiv”, Mitropolitul Iosif Naniescu a fost pomenit azi, 26 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu ocazia împlinirii a 113 ani de la trecerea sa la Domnul.
Slujba de pomenire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Calinic, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.
„Această zi a fost deosebită pentru noi și cu mare bucurie ne-am rugat pentru sufletul mitropolitului Iosif Naniescu. Ne-am amintit de toate câte ne-a lăsat el. Iosif Naniescu a pus o a doua piatră de temelie la catedrala mitropolitană.El a fostnumit Iosif cel milostiv și sfânt de către popor, pentru că a fost un om foarte milostiv, care s-a implicat în viața bisericii”, a spus părintele arhimandrit Dosoftei Șcheiul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași.
Credincioșii au fost prezenți trup și suflet la momentul de veșnică pomenire. Cu lacrimi în ochi, aceștia s-au rugat pentru sufletul mitropolitului și pentru apropierea de momentul în care Iosif Naniescu va fi canonizat.
Mitropolitul Iosif Naniescu a păstorit vreme de 27 de ani Mitropolia Moldovei și a avut o bogată activitate pastorală, socială, teologică, dar și duhovnicească.
Sursa: www.doxologia.ro




Volumul „Mitropolitul Iosif Naniescu 1875-1902” a fost lansat săptămâna trecută la Iaşi. Cartea semnată de pr. Vasile-Lucian V. Goldan evidenţiază aspectele istorice...
Un film documentar despre Sf. Ier. cel Milostiv realizat de Doxologia Media va fi proiectat luni, 28 ianuarie 2019, la Ansamblul Mitropolitan...
Mănăstirea Frumoasa din Călărași a dobândit un nou ocrotitor ceresc – Sf. Ierarh IOSIF Naniescu, cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Viitorul...
Potrivit comunicatului transmis de Arhiepiscopia Iașilor, programul evenimentului este următorul: Sâmbătă, 24 martie, ora 12:00 – întâmpinarea Preafericitului Părinte Daniel,...
Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și...
În calenadrul Bisericii Ortodoxe Române a fost pomenit ieri, 26 ianuarie 2018, pentru prima dată, Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul...
Mitropolitul Iosif Naniescu şi nevoitorul Gheorghe Lazăr au fost propuşi spre canonizare în cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău