Header image

A fost lansat un volum despre Sf. Iosif cel Milostiv | „Aduce în lumina cercetării istoriografice personalitatea sa”

11:11, marți, 16 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: ,

Volumul „Mitropolitul Iosif Naniescu 1875-1902” a fost lansat săptămâna trecută la Iaşi. Cartea semnată de pr. Vasile-Lucian V. Goldan evidenţiază aspectele istorice din viaţa sfântului.

„Lucrarea nu își propune să demonstreze caracterul sfințeniei vieții mitropolitului”, ci are rolul de a „aduce în lumina cercetării istoriografice personalitatea sa”, a spus pr. Vasile.

„Lucrarea tratează doar din punct de vedere istoric viața și activitatea Sfântului ierarh Iosif cel Milostiv. Motivația întocmirii unei lucrări biografice care să aibă la bază sintetizarea materialului istoriografic are ca principal motiv faptul că până în prezent nu a existat o astfel de lucrare. Principalul izvor folosit în realizarea lucrării a fost documentul de arhivă”.

Preotul Vasile-Lucian V. Goldan este licențiat în Teologie Ortodoxă, Drept și Istorie și a urmat cursurile de master ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”. În anul 2017 a obținut titlul de doctor în Teologie Ortodoxă. În anul următor a obținut și titlul de doctor în istorie, în cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Lansarea de carte a fost organizată de Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Facultatea de Istorie, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” Iași și Arhiepiscopia Iașilor.

Evenimentul a avut loc în Sala Sinaxar din incinta Muzeului Catedralei Mitropolitane din Iași și a fost moderat de Cătălin Acatrinei, reprezentant al Editurii ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Au luat cuvântul: părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, prof. univ. dr. Constantin Dram, directorul Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și pr. dr. Vasile-Lucian V. Goldan, autorul volumului.

„Un om și al timpului său și un om al timpului nostru

Părintele decan a vorbit despre contextul în care a păstorit și în care s-a remarcat Sfântul Iosif cel Milostiv. A evidenţiat activitatea sa filantropică şi grija faţă de educaţie.

„El s-a impus în conștiința românilor. De pildă, Nicolae Iorga spunea că poporul îl considera sfânt încă din timpul vieții”.

„A donat bogata sa bibliotecă Academiei Române. A lucrat mereu nu doar cu gândul la prezent, ci cu gândul la viitor, la eternitate. A fost un om foarte milostiv, a arătat o grijă aparte față de elevii și studenții săraci care studiau în vremea aceea cu mult efort. A fost un om și al timpului său, dar a rămas și un om al timpului nostru, al eternității”.

În încheiere a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri adresate autorului, dar și invitaților.

Preotul Vasile-Lucian V. Goldan este licențiat în Teologie Ortodoxă, Drept și Istorie și a urmat cursurile de master ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”. În anul 2017 a obținut titlul de doctor în Teologie Ortodoxă. În anul următor a obținut și titlul de doctor în istorie, în cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Sfântul Ierarh Iosif Naniescu (1818-1902) a fost un mitropolit și cărturar român, membru de onoare al Academiei Române.

Timp de 27 de ani a păstorit Mitropolia Moldovei. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 5 octombrie 2017, primind titulatura „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei”.

Pe 5 martie 2018, a avut loc proclamarea canonizării lui, în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Foto credit: Doxologia

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com