Oare cine o fi Domnul nostru Iisus ascuns printre noi?

Se spune că demult, era o mănăstire într-un loc foarte frumos. Dar deși era înconjurată de păduri bogate, la poalele unui munte maiestuos, deși avea o biserică frumoasă, mănăstirea începuse de ceva vreme să-și piardă din faimă. Din nu se știe ce motiv, oamenii au încetat să ceară să mai fie primiți aici, astfel încât numărul călugărilor s-a tot împuținat cu timpul, iar cei rămași au început să se certe și să se pizmuiască fără încetare, învinuindu-se de te miri ce. Pacea și iubirea disparuse cu totul din mijlocul lor.

Într-o zi, nemaiputând răbda această stare, starețul mănăstirii se urcă în munte, unde își avea sălașul un pustnic bătrân și înțelept. Pe poteci sălbaticite și neumblate, într-o tăcere de început de lume, a ajuns starețul în cele din urmă la peștera unde se afla bătrânul și și-a vărsat tot amarul. Bătrânul l-a ascultat în liniște, fără să rosteasca nici un cuvânt, iar când starețul termină, tăcu îndelung. Apoi, privindu-l cu ochii săi pătrunzători îi spuse: „îmi spui că frații se ceartă și se pizmuiesc tot timpul? Iar eu îți spun ceva doar pentru urechile tale: unul dintre voi este însuși Domnul nostru Iisus, întrupat. Gândește-te la asta și vei găsi răspunsul la frământarile tale” și se închise din nou în mutenie.

Starețul se întoarse, și mai măcinat de gânduri ca înainte. „Oare cine o fi Domnul nostru Iisus ascuns printre noi? Să fie fratele Miron? Că el este foarte umil și blând din fire. Sau poate fratele Gherasim, că lui îi este dragă rugăciunea și postul. Sau poate…” Și ajungând acasă, unde fu întâmpinat de ajutorul său, nu se putu stăpâni și-i spuse cuvintele pustnicului. Acum erau doi care se frământau. Iar ajutorul starețului spuse în mare taină prietenului său de suflet aceste cuvinte uimitoare, iar acesta mai departe, și uite așa se întinse zvonul în toată mănăstirea.

Acum călugării se priveau pe furiș și se întrebau care din ei o fi oare Iisus întrupat…însă ceva se schimbă în purtarea lor unul față de celălalt. Nu se mai certau și nu se mai pizmuiau. Oare cum ar fi fost să se certe cu Domnul Iisus? Nu se putea una ca asta. Încetară să se mai ponegrească. Începură sa se ajute unul pe celălalt. Să-și spuna vorbe bune. Să fie îngăduitori și iertatori. Să se roage mai mult, mai fierbinte.

Oamenii care trecură pe acolo fură încantați de căldura și pacea care domnea în acea comunitate și duseră vorba mai departe. Din ce în ce mai multă lume veni să se roage aici, și încetul cu incetul, reveni prosperitatea. Apărura din nou aspiranți care cereau să fie primiți în rândul călugărilor și faima acestui așezământ sfânt începu din nou să crească. Și așa rămase, căci călugării treceau din generație în generație cuvintele pustnicului…