Să dăm mână libera lui Dumnezeu în viața noastră

„Am nevoie de untdelemn” a spus un călugăr cândva, așa că a plantat un puiet de maslin. Doamne, se ruga el, măslinul are nevoie de ploaie pentru că plăpândele-i rădăcini să soarbă apă și să crească. Trimite o ploaie blândă!”. Și Domnul a trimis o ploaie blândă. „Doamne, se ruga călugărul, copacul meu are nevoie de soare. Trimite soare, Te rog.” Și soarele a strălucit, poleind norii care mai picurau încă. Acum niște ger, Domnul meu, ca să-i întărească țesuturile” a strigat călugărul. Și iată, copăcelul scânteia de chiciură, dar spre seară muri.

Atunci călugărul s-a dus la chilia unui confrate și i-a povestit pățania lui neobișnuită. „Și eu am plantat un copăcel, răspunse acesta, și uite! Îi merge bine. Însă eu mi-am încredințat copacul Dumnezeului său. El, care l-a creat, știe mai bine decât unul ca mine ce-i trebuie unui pom. Nu am pus nici o condiție, nu am stabilit metode sau mijloace. „Doamne, m-am rugat, trimite-i ceea ce-i trebuie: furtună sau soare, vânt, ploaie sau îngheț. Tu l-ai făcut și Tu îl cunoști.”

Să învățăm din pilda acestor călugări, să dăm mână liberă lui Dumnezeu în viața noastră, El ne știe mai bine, știe cum să ne ia ca să ne faca roditori.