Iată, începe să adie a post!

Iată, începe să adie a post! Trebuie să ne pregătim de întâmpinarea lui – şi nu doar de întâmpinare, ci mai ales pentru scopul în vederea căruia a fost rânduit Postul: pentru pocăinţă şi îndreptarea vieţii celei neîndreptate. Şi iată că auziţi cântarea umilicioasă: „uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viaţă!”

Uşile pocăinţei deschide-mi mie! – Dar cine le-a închis? Ele au fost deschise prin cruce: stau şi vor sta deschise pentru toţi oamenii, atâta vreme cât va dăinui lumea, şi pentru fiecare dintre noi, atâta vreme cât mai este suflare de viaţă în nările noastre.

Bun; uşile milostivirii lui Dumnezeu sunt deschise – şi ci­ne le-a închis? Să ştiţi că la aceste uşi se ajunge prin altele – uşile îndurerării şi frângerii inimii. Trebuie să trecem mai în­tâi prin acestea ca să ajungem la uşile milostivirii. Îndurerează-te şi frânge-ţi inima, şi Domnul te va primi!

„Frânge-ti inima”- iar inima nu se frânge: „îndurerea­ză-te”- dar ea nu vrea să se îndurereze. Şi iată că omul este zăvorât în sine prin împietrirea inimii – şi neavând putere să se biruie pe sine, strigă către Milostivul Dumnezeu: „uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!” Uşa ta este întotdeauna deschisă, Doamne; a mea, însă, este închisă, şi nu am pe unde să ies! Deschide-mi mie, prin această frân­gere, uşa inimii mele împietrite, ca să ies la Tine şi să intru prin ușile milostivirii Tale!

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Predici la Triod, Editura Sophia, 2002, p. 11