Pr. Arsenie Boca – Despre vremurile de pe urmă

Antihristul e “acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu, evreu de neam, care va tirăni sub ascultarea sa tot pământul. Căci “acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărățiilor pământului (Matei 4, 8-9).

Creștinii – cu numele – din pricina înmulțirii fărădelegilor care sting Duhul, așa se vor slăbi la minte, încât de frică (Apocalipsă 21, 8) mulți se vor lepăda de Hristos și vor primi toată voia rea și vor gusta toată răutatea răului, “căci credința nu este a tuturora” (Tesaloniceni 3,2).

Viața lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală Satanei, care va lucra în “acela” tot felul de puteri și de semne, de minuni mincinoase și de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască. De aceea, pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii, și să cadă sub osândă toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea.

Iudeii de odinioară, împinși înăuntru de “acela” au răstignit pe Domnul, înțepându-I călcâiul, și nu I-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă Domnul, pogorându-Se prin cruce la cei din închisoare, a spart veșnicele încuietori, și mare pradă a făcut nesățiosului iad. De atunci umblă protivnicul ca un leu turbat, întărâtându-și uneltele, ca măcar faptele și învățătura Mântuitorului să le întunece în necredință.

Neputând nici aceasta, își aprinde ciracii și pe “acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni, din zilele Sfinților Apostoli (Ioan 2, 18), până în zilele celui mai desăvârșit Antihrist, din vremea de apoi, când va propovădui Ilie (Maleahi 3, 23), ca doară-doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe fața pământului: prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i și în tot felul omorându-i.

Mai mult, cum zice un Părinte, acest Antihrist – care nu se mulțumește numai cu necredința sa, ci vrea necredința tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu și să-L azvârle din inima și mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ; și nu râvnește, nebunul, la o mândrie mai mare, decât aceea ce-a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-și împlânte în sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.

“Acela” nu se mulțumește numai să înșele pe oameni cu amânarea pocăinței pe mâine, pe poimâine, la bătrânețe, cu luptă nebun cerând:

1. moarte lui Dumnezeu;
2. moarte învățăturii Sale;
3. moarte creștinilor, ucenicilor Săi;
4. pustiire Bisericii Sale și oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.

Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întețit asupra creștinilor, de la început până în zilele acelea.

Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creștinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională și să fie una, cum au fost la început. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei până nu vor veni și la mintea aceea să asculte și să împlinească, măcar la sfârșit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume.

Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creștini; dar oricâți vor rămâne, aceia trebuie să treacă, peste ceea ce ar fi foarte bine să treacă creștinătatea vremii noastre și să fie una. Primejdia comună s-a arătat în lume, unirea creștinătății întârzie. Doamne, până când?

Deci, când fărădelegile vor încleșta mintea și inima oamenilor și-i vor sălbătici așa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu și Biserică și Preoți, încât va fi sălbăticirea și nebunia urii (Luca 6, 11) peste tot pământul, atunci vine sfârșitul.

Părintele Arsenie Boca, “Cărarea Împărăției”