Boala de care suferim aproape toţi şi cea dintâi pricină a lipsei de îndreptare
12:32, sâmbătă, 21 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: amânarea, calea mântuirii, mai târziu, obiceiuri ale vieţii păcătoase, păcătoşenie, Sfântul Teofan Zăvorâtul, sfaturi duhovnicești, timp
Cea mai de seamă problemă în legătură cu aceste gânduri privitoare la starea de păcătoşenie a omului este că ele rămân neîmplinite şi sunt mereu amânate de la zi la zi. Amânarea este boala de care suferim aproape toţi şi cea dintâi pricină a lipsei de îndreptare. Toţi spun : « O să am timp mai târziu » şi rămân înţepeniţi în vechile obiceiuri ale vieţii păcătoase. Aşa că, atunci când vine gândul bun al schimbării, prinde-l, ţine-l bine – de aceea ţi-a fost trimis. Cu acest ţel în minte, mai întâi de toate alungă amânarea.
Nu zăbovi nicio clipă. Să nu-ţi îngădui niciodată a spune : « O să fac mâine sau altădată », ci apucă-te de treabă chiar acum. Apucă arma cugetului sănătos, iar în ajutorul acestuia :
1) Gândeşte-te bine la nesăbuinţa, nebunia şi primejdia amânării. Spui « mai târziu », dar mai târziu va fi încă şi mai greu să o faci, căci te vei obişnui şi mai mult cu păcatul, iar obişnuinţele şi legăturile tale cu păcatul vor fi încă mai strânse. Ce rost ar avea ca cel încâlcit în mreje să se încâlcească încă şi mai mult, gândind în acelaşi timp că îi va fi la fel de uşor mai târziu, ca acum, să se descâlcească ? Dacă deja ai înţeles că nu trebuie să rămâi în felul în care eşti, atunci de ce mai zăboveşti ? La urma urmei, s-ar putea ca Dumnezeu să spună : Îmi eşti dezgustător, păcatele tale nu le voi mai ierta(Isaia 1, 14), şi atunci să ajungi acolo de unde nu mai e întoarcere.[…] Dacă s-ar purta grijă cu sârguinţă să se înţeleagă acest lucru limpede şi cu putere, atunci toţi cei ce se nevoiesc pentru sufletul lor vor fugi de la sine de această amânare, căci ea nu va mai avea niciun susţinător lăuntric. Vei înţelege că ţi-e vrăjmaşă şi o vei privi cu dispreţ.
2)Amânăm şi pentru că gândul cel bun care ne-a cercetat rămâne însă în noi un simplu gând, fără a ne fi atras cu ceva către el ; şi nici nu ne motivează.
Gândul acela a venit în noi împreună cu celelalte interese, ca un oaspete străin, făcându-ne semn de afară, fără a ne mişca în vreun fel. E treaba fiecăruia dintre noi să-l aducem mai adânc în suflet şi să luăm în seamă însemnătatea şi puterea lui. Astfel, trebuie să îl aduci în faţa ochilor, să îi înţelegi adevărul, bucuria şi înălţarea pe care le pricinuieşte, să te încredinţezi cât de lesne este să-l împlineşti. Un astfel de gând bun e slab şi nu atrage cu nimic inima pentru că în minte roiesc mulţime de alte lucruri mai interesante şi tot felul de planuri, după gândurile care deja au fost primite mai înainte. Aşa că, recheamă-le pe toate şi deosebeşte-le unele de altele fără părtinire. Nimic nu se poate asemăna cu ceea ce înseamnă gândurile bune – orice altceva se află mult mult, mult în urmă. Va rămâne doar gândul cel bun şi fiind singur şi frumos, va atrage.
3) Suferim de amânare mai ales pentru că în clipa aceea ne lăsăm puterile să se risipească, ne hrănim trândăvia, neluarea aminte, toropeala şi şovăiala în cugetare şi lucrare. Poţi să te birui din cealaltă parte – închipuie-ţi cu însufleţire cât de umilitor ar fi să-ţi îngădui acestea în treburile de zi cu zi. E cu atât mai înjositor în problema propriei tale mântuiri, pentru care ar trebui întotdeauna să te dovedeşti iute şi gata de lucru. E ruşinos să îngădui cele potrivnice, e ruşinos să amâni ceea ce trebuie şi poate să se facă astăzi.
Foloseşte exerciţiul acesta şi altele similare pentru a alunga amânarea. Oricine o poate face, să o facă! Dacă ţi-a venit vreun gând bun, hotărăşte-te să-l împlineşti, sarguieşte şi sileşte-te să faci de îndată ce te îndeamnă el. E fără rost a mai da alt sfat celui ce a amânat lucrul pentru o altă zi.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Editura Egumenița, Galați, 2008