Cum să petrecem Postul Mare?

Suntem în prima săptămână din Postul cel Mare, despre care tot mai mulţi ştiu, dar prea puţini îl primesc ca ceva profund, ca un bun prilej de a ajunge la noi dimensiuni şi trăiri lăuntrice.

Pentru unii a devenit o obișnuință să fie în rând cu lumea, care zice că-i bine să posteşti. Pentru alţii este o povară, căci îi impune cineva sau aşa se cuvine în familie. Pentru cineva este o cură de slăbire. Şi numai pentru foarte puţini a rămas să fie o stare de bucurie sufletească, de hrană dumnezeiască şi de meditaţie.

Nu prea vrem să ne rupem de cele lumeşti şi chiar postul îl raportăm la cele pământeşti, la obiceiurile, la „sfinţenia” păcătoasă a lumii de astăzi. Bunăoară, anul acesta postul a început la 23 februarie, dar mulţi deja mi-au mărturisit că l-au început pe 24, căci, din obişnuinţă, mai fac petreceri la această dată însemnată cu roşu în perioada sovietică, alţii se grăbesc cu împărtăşitul până la 8 martie, căci e „sărbătoarea femeilor” şi, zic ei, „nu e nimic straşnic”, vor reveni pe 9 martie la post. La sigur, aceştia se referă în exclusivitate la cărnuri, lactate, dulciuri, dar nu la înfrânarea inimii, ceea ce constituie cu adevărat un post creştinesc.

Un creştin care începe să cunoască mesajul evanghelic, observă că postul nu ne limitează, nu ne constrânge, nu ne impune, ba din contra, ne deschide noi orizonturi întru pătrunderea realităţilor dumnezeieşti, ne linişteşte şi ne face mai sensibili la rugăciune.

Prin toate câte se săvârşesc în biserici în această perioadă a postului ni se insuflă pocăinţa şi revenirea la acea pace cu Dumnezeu, de care adesea uităm. Se vrea readucerea unui echilibru. Cântările au un alt timbru, cuvintele rugăciunilor te fac să verşi o lacrimă, veşmintele sunt negre, se bat metanii, se stă în genunchi. Toate acestea se înfăptuiesc pentru a trezi în noi pocăinţa, pentru a fi mai atenţi la rugăciune.

Cum să postim? Foarte simplu – prin săvârşirea unui popas pentru hrănirea sufletului, pentru spălarea, îngrijirea lui. Şi foarte multe-l hrănesc şi-i dau noi puteri, acestea fiind bine ştiutele, dar greu realizabilele necesităţi: prin rugăciunea din inimă într-o atmosferă liniştită pentru suflet, detaşată de gândurile cotidiene; prin pocăinţă ca baie a sufletului; prin dragostea noastră, manifestată în fapte concrete către cei care au nevoie de un sprijin, de o mângâiere; dar, desigur, şi prin împărtăşania mai deasă, care ni-L aduce în suflete în cel mai minunat mod pe Hristos, prin Însuşi Trupul şi Sângele Său, capabile să ne facă părtaşii dumnezeirii.

Oare ce poate fi mai frumos şi mai dorit de un suflet care vrea să ajungă la suprema fericire, decât să conştientizeze gustând cu adevărat din bucuriile unui post.

Să nu ne gândim atât la mâncăruri, cât la ceea ce ne trezeşte sufletele spre o viaţă în Hristos, care a postit rugându-se.

Vom petrece şi noi la fel?

Preot Octavian MOȘIN