Biserica Catolică riscă o schismă din cauza căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Biserica Catolică riscă o schismă din cauza căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex

18:55, duminică, 1 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

După ce la începutul lui octombrie anul trecut, Biserica Catolică a fost lovită de un adevărat cutremur din cauza unui document care sugera acceptarea „părţilor bune ale homosexualităţii”, acum se pare că situaţia va degenera într-o adevărată schismă.

De o parte sunt cei care consideră că învăţăturile Bisericii ar trebui păstrate neschimbate, iar de cealaltă parte sunt cei care vor să accepte căsătoriile homosexuale.

Primul semn a venit din Germania, acolo unde Episcopii catolici au afirmat că moralitatea sexuală predicată de Biserica Catolică este fie necunoscută enoriaşilor, fie este nerealistă, informează Reuters.

Un sondaj realizat la cererea Vaticanului arată că majoritatea catolicilor germani dispută interdicţiile Bisericii în ceea ce priveşte controlul naşterilor, a relaţiilor sexuale pre-maritale, a relaţiilor homosexuale sau a divorţului.

Deşi aceste tendinţe nu erau noi pentru ierarhia catolică, oficializarea lor atât de evidentă va intensifica presiunile asupra Papei Francisc pentru a introduce reforme.

O declaraţie comună a Episcopilor germani a arătat că rezultatele sondajului sunt „un inventar sobru despre ceea ce germanii catolici apreciază din învăţăturile Bisericii în ceea ce priveşte mariajul şi familiei, asupra ceea ce ei găsesc inacceptabil mai mult sau mai puţin”.

Cardinalul Reinhard Marx, şeful Conferinţei Episcopilor Germani, a declarat de mai multe ori că e nevoie de un „aggiornamento” al învăţăturilor Bisericii Catolice în ceea ce priveşte căsătoria şi familia şi a precizat că deşi nu poate binecuvânta unirea a două persoane de acelaşi sex, se va ruga pentru relaţia lor dacă i se va cere.

Aggiornamento înseamnă, propriu spus, o „aducere la zi” sau o schimbare a felului în care Biserica Catolică priveşte anumite dogme. Conceptul a fost lansat odată cu al doilea conciliu de la Vatican.

sursa http://activenews.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com