Protest de amploare la Roma, împotriva legalizării uniunilor civile între persoanele de acelaşi sex - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Protest de amploare la Roma, împotriva legalizării uniunilor civile între persoanele de acelaşi sex

20:59, duminică, 31 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Câteva zeci de mii de persoane au demonstrat în capitala Italiei, sâmbătă, împotriva unei propuneri discutate în parlamentul italian privind recunoaşterea legală a parteneriatelor civile încheiate între persoane de acelaşi sex, relatează DPA în pagina electronică.

Italia este ultima dintre ţările din Europa Occidentală care nu a legalizat parteneriatul între persoane de acelaşi sex. Această ţară cu o tradiţie catolică a fost îndemnată să schimbe statu-quoul atât de către Curtea Constituţională, cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

„Sunteţi mai mulţi decât ne aşteptam”, a declarat Massimo Gandolfini, un purtător de cuvânt al acestei „Zile a Familiei”, în deschiderea mitingului, la Circus Maximus, un fost stadion roman. „Am vrut să vă spun că suntem două milioane”, a anunţat el mai târziu.

Gandolfini şi alţi organizatori se aşteptau la un milion de participanţi. În Italia, asemenea estimări sunt frecvent exagerate, însă Circo Massimo părea plin, iar capacitatea sa este de câteva sute de mii de persoane.

Antonio Brandi, din cadrul mişcării catolice Pro Vita, a declarat pentru DPA că orice încercare de recunoaştere a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex trebuie combătută, deoarece ar fi „pur şi simplu primul pas către căsătoria gay şi adopţia gay, aşa cum am văzut în Anglia, Argentina şi în alte ţări”.

După ce a fost blocată timp de mai mulţi ani, o dezbatere pe tema uniunilor civile a început săptămâna aceasta în Senatul italian.

Iniţiativa nu merge până la introducerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, dar propune să li se acorde cuplurilor de acest tip drepturi asemănătoare cuplurilor căsătorite, precum dreptul la vizită la spital sau la închisoare, de moştenire şi de urmaş al partenerului văduv.

Cea mai controversată prevedere a proiectului propune adoptarea copiilor vitregi, adoptarea copiilor unui membru al cuplului de către partenerul său de acelaşi sex. Unii critici consideră aceste propuneri o trambulină către legalizarea adopţiilor gay şi recurgerea la părinţi surogat. „Noi nu vrem ca copiii noştri să crească cu ideea că există modele de familie diferite. Noi vrem ca copiii noştri să ştie clar că familia are un tată şi o mamă”, declara Gandolfini vineri pentru cotidianul La Repubblica.

Biserica Catolică nu şi-a exprimat în mod oficial susţinerea faţă de protest, însă Papa Francisc – care a spus că nu este în măsură să judece persoane de orientare homosexuală – a avertizat anterior, luna aceasta, că „nu poate exista nicio confuzie între familia vrută de Dumnezeu şi orice alt tip de uniune”. O serie de preoţi şi călugăriţe catolice italiene au participat la miting, care a atras de asemnea grupuri de extremă dreapta şi politicieni catolici de ambele tabere ale spectrului politic, inclusiv un membru al Cabinetului Renzi – ministrul Mediului Gian Luca Galletti. Ministrul de Interne Angelino Alfano, un politician de centru, la fel ca Galletti, a declarat că o persoană cu funcţia sa nu poate să participe la proteste de stradă, dar s-a întâlnit cu Gandolfini înainte de miting şi a afirmat, într-un mesaj postat pe Twitter, că susţine „deplin” această iniţiativă.

Renzi, un catolic de stânga, care în 2007 a susţinut în mod public proteste anterioare faţă de o încercare de recunoaştere a uniunilor între persoane de acelaşi sex, a declarat că parlamentarii sunt liberi să voteze cum le cere conştiinţa, dar a adăugat că el speră ca reforma să fie adoptată „în câteva săptămâni”. Proiectul de lege mai este suţinut, în afară de democraţii lui Renzi, de către partide de stânga şi radicale de opoziţie. El este respins de conservatori, inclusiv de partenerii de centru ai coaliţiei de guvernare şi de o mână de catolici din cadrul principalului partid aflat la putere.

Societatea italiană pare împărţită în legătură cu acest subiect. Mitingul de sâmbătă a fost organizat la şapte zile după manifestaţii ale susţinătorilor reformei în aproape 100 de localităţi, la care, potrivit organizaţiei Arcigay, a participat peste un milion de persoane. Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută de ziarul conservator Il Giornale, 52% dintre italieni susţin o lege privind uniuniunile civile între persoane de acelaşi sex, însă 68% resping adopţiile copiilor vitregi. În cadrul unui eventual compromis, acestea ar putea fi retrase din reforma propusă.

În cazul în care Senatul aprobă proiectul în februarie, acesta va fi trimis Camerei inferioare a Parlamentului în vederea votului final şi ar putea fi adoptat în câteva luni, potrivit lui Renzi. Partidele de dreapta s-au angajat să convoace un refrendum împotriva legii, în cazul în care este adoptată.

sursa http://adevarul.ro/

646x404

Contact Form Powered By : XYZScripts.com